Un francez, condamnat la şase luni de închisoare după ce a strigat "Trăiască Statul Islamic"

Un francez în vârstă de 54 de ani a fost condamnat la şase luni de închisoare pentru că a strigat "Trăiască Statul Islamic!" într-un centru de alocaţii familiale la Strasbourg şi pentru că a ameninţat că va reveni "cu o armă", au anunţat procurori francezi.

121 afișări
Imaginea articolului Un francez, condamnat la şase luni de închisoare după ce a strigat "Trăiască Statul Islamic"

Un francez, condamnat la şase luni de închisoare după ce a strigat "Trăiască Statul Islamic" (Imagine: Shutterstock)

Suspectul, care a fost încarcerat, a fost găsit vinovat miercuri de tribunalul corecţional din Strasbourg de "apologie publică a unui act de terorism" şi de "ultraj", a precizat procurorul adjunct Stephanie Breton, care a solicitat împotriva acuzatului arestat opt luni de închisoare pentru "tulburarea ordinii publice".

Luni, acest bărbat, condamnat anterior pentru ameninţări, s-a "înfuriat foarte tare" aflând că drepturile sale la ajutoare sociale au fost limitate, a afirmat Breton.

El a strigat "Franţa nu valorează nimic!" şi a afirmat că se bucură "de fiecare dată când un francez este decapitat", referindu-se la decapitările occidentalilor revendicate de gruparea Stat Islamic (SI).

Un francez în vârstă de 57 de ani, Herve Gourdel, a fost decapitat în septembrie de un grup armat în Algeria ca represalii la angajamentul Franţei în atacurile aeriene împotriva poziţiilor SI din Irak.

În timpul audierii, bărbatul, descris de Parchet drept "impulsiv", a spus că regretă afirmaţiile făcute luni, motivând că era obosit.

El i-a calificat pe jihadişti drept "agresori".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici