Una dintre rachetele lansate de Iran, găsită neexplodată pe un câmp, la 40 de kilometri distanţă de baza Al-Assad. FOTO

Una dintre rachetele balistice lansate de Iran împotriva bazelor militare americane din Irak a căzut la 40 de kilometri distanţă de baza aeriană Ein Al-Assad.

11287 afișări
Imaginea articolului Una dintre rachetele lansate de Iran, găsită neexplodată pe un câmp, la 40 de kilometri distanţă de baza Al-Assad. FOTO

Sursa FOTO: Twitter @IranvsUsa2

Un jurnalist irakian a postat pe Twitter fotografii cu racheta, care nu a explodat, în mijlocul unui câmp. Ziaristul a precizat că locaţia este în apropierea satului Hitan.

Iranul a anunţat că a lansat în total 22 de rachete balistice împotriva celor două ţinte. 17 dintre ele au vizat baza Ein Al-Assad, care găzduieşte, potrivit BBC, 1.500 de soldaţi din Statele Unite şi care face parte din coaliţia anti-jihadistă. Celelalte cinci proiectile s-au îndreptat către baza militară din Erbil, acolo unde sunt staţionaţi 3.600 de militari şi civili, din 13 ţări diferite.

Armata irakiană a precizat că niciun militar nu a fost rănit în timpul atacurilor. Nu există nicio informaţie despre posibile victime nici în rândul soldaţilor americani, în pofida faptului că televiziunea de stat iraniană a vorbit despre 80 de morţi în tabăra Statelor Unite.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici