Donald Trump ia în calcul noi sancțiuni împotriva Rusiei după un atac aerian masiv asupra Ucrainei, iar administrația americană cere Uniunii Europene să se alăture acestor măsuri.
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații săi (OPEC+), între care se numără Rusia, Arabia Saudită, Irak, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Kazahstan, Algeria și Oman, au decis duminică să majoreze producția de petrol cu 137.000 de barili pe zi începând din octombrie 2025.
Rusia plănuiește să producă aproape 2.500 de rachete de înaltă precizie în 2025 și să își extindă arsenalul militar, inclusiv avioane, tancuri, transportoare blindate.
Se estimează că Rusia va produce aproape 2.500 de rachete de înaltă precizie în 2025, a declarat Vadym Skibitsky, adjunctul șefului agenției ucrainene de informații militare, într-un interviu acordat duminică, potrivit The Kyiv Independent.
Moscova a intensificat producția de armament și loviturile aeriene în ultimele luni, în ciuda eforturilor conduse de SUA de a negocia încetarea ostilităților.
Pe lângă producția de rachete, Rusia plănuiește să producă până la sfârșitul anului 2025 o gamă largă de echipamente militare moderne, inclusiv 57 de avioane de luptă, precum Su-57, Su-35, Su-34 și Su-30.
De asemenea, pe listă se află aproape 250 de tancuri T-90M, 1.100 transportoare blindate de personal BTR-3 și BTR-82A și 365 de sisteme de artilerie, conform lui Skibitsky.
Președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, și prim-ministrul Evika Siliņa au declarat că ultimul atac de amploare asupra Ucrainei demonstrează că Rusia nu dorește pacea.
Într-o postare pe X, președintele a remarcat că atacul demonstrează decizia Rusiei de a escalada conflictul, subliniind că unul dintre atacuri a avariat clădirea Cabinetului de Miniștri (guvernul ucrainean).
„Mesajul este clar – Kremlinul vrea război, nu pace. Răspunsul nostru trebuie să fie mai multe arme pentru Ucraina, mai multă presiune asupra Rusiei”, a subliniat el.
Siliņa a subliniat că aceasta a fost prima dată când clădirea guvernului ucrainean din Kiev a fost atacată, potrivit Ukrainska Pravda.
Forțele de apărare ale Ucrainei au pierdut cinci kilometri pătrați pe frontul Pokrovsk în august, dar au reușit să recâștige controlul asupra a 26 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean, a anunțat Oleksandr Sîrskîi, comandantul suprem al Forțelor Armate ale Ucrainei, într-o postare pe Facebook.
„Am lucrat în zone de luptă active pe fronturile Pokrovsk, Dobropillia și Siversk, îndeplinind sarcini la posturile de comandă ale unităților angajate în operațiuni în aceste zone de front. Frontul Pokrovsk rămâne unul dintre cele mai dificile. Unitățile noastre au respins aproximativ 350 de atacuri inamice în ultima săptămână. Aici rușii și-au concentrat eforturile principale și au creat cel mai mare grup ofensiv, care încearcă să străpungă apărarea noastră”, a spus Sîrskîi.
Rusia a lovit duminică capitala Ucrainei cu drone și rachete, în cel mai mare atac aerian asupra țării de la începutul războiului, ucigând cel puțin două persoane. De asemenea, a fost afectată o clădire guvernamentală. Potrivit oficialilor, în total au fost lansate 805 drone.
Yuriy Ihnat, purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, a confirmat pentru Associated Press că atacul de duminică a fost cel mai mare atac cu drone rusești de la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei. Rusia a lansat, de asemenea, 13 rachete de diferite tipuri, potrivit AP News.
Ucraina a doborât și neutralizat 747 de drone și 4 rachete, potrivit unei declarații a Forțelor Aeriene.
Dronele ucrainene ar fi lovit o importantă rafinărie de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai în noaptea de 7 septembrie, au raportat canalele rusești de Telegram.
Canalul media rus de Telegram Exilenova+, citând relatări ale locuitorilor, a raportat un incendiu de proporții la rafinăria de petrol Ilsky, în jurul orei 2:15 dimineața. Armata ucraineană nu a comentat încă atacul raportat.
Un incendiu a izbucnit în clădirea Cabinetului de Miniștri (guvernul ucrainean) din Kiev după ce au căzut resturi de la o dronă rusă, anunță primarul Kievului, Vitali Klitschko.
„În districtul Pecherskyi, o clădire guvernamentală a luat foc ca urmare a probabilului doborârii unei drone. Pompierii intervin la fața locului.”
Sursele citate de Ukrainska Pravda insistă însă că nu a fost vorba de căderea unor resturi, ci de un atac direct asupra clădirii guvernamentale.
Svyrydenko a declarat că este pentru prima dată când clădirea guvernamentală a fost avariată într-un atac rus, acoperișul și etajele superioare fiind afectate.
Aproape 60% dintre armele folosite de armata ucraineană sunt produse în Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski în discursul său de sâmbătă searp.
„În timpul acestui război, Ucraina a ajuns deja la nivelul în care aproape 60% dintre armele pe care le avem, armele aflate în mâinile luptătorilor noștri, sunt fabricate în Ucraina și sunt arme puternice, multe dintre ele de ultimă generație”, a spus Zelenski.
Ucraina și-a extins semnificativ industria de apărare internă ca răspuns la invazia Rusiei.
În ultimele săptămâni, Kievul a prezentat diverse inițiative de producție internă.
În bugetul pentru 2025, Ucraina a alocat 55 de miliarde de grivne (1,3 miliarde de dolari) pentru producția de armament, într-un efort de a reduce dependența de livrările externe.
„Desigur, mai există obiective pe care trebuie să le atingem, în special producerea în Ucraina și împreună cu Ucraina a sistemelor de apărare antiaeriană, de diferite tipuri. Este o provocare. Și trebuie să ajungem și acolo”, a adăugat Zelenski.
Președintele ucrainean a cerut în repetate rânduri aliaților occidentali să furnizeze armament antiaerian, inclusiv sisteme americane Patriot.
Rusia a lansat în noaptea de 6 spre 7 septembrie sute de drone de atac și o serie de rachete asupra mai multor orașe din Ucraina, lovind clădiri rezidențiale din capitala Kiev, au anunțat autoritățile locale.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a confirmat că cel puțin două persoane au fost ucise, printre victime aflându-se și un copil de un an. Alte 13 persoane au fost rănite, cinci dintre acestea fiind internate în spital, inclusiv o femeie însărcinată.
O femeie în vârstă a murit într-un adăpost din districtul Darnîțki, însă cauza exactă a decesului nu a fost stabilită.
Primele alerte privind activarea apărării antiaeriene au fost emise în jurul orei 23:30, iar exploziile s-au auzit în capitală după ora 3:30, potrivit relatărilor jurnaliștilor Kyiv Independent. Explozii au fost din nou auzite la Kiev în jurul orei 6:05.
Deocamdată, amploarea distrugerilor nu este pe deplin cunoscută, iar autoritățile nu au raportat alte victime.