VIDEO Una dintre cutiile negre ale avionului militar rus, care s-a prăbuşit în Marea Neagră, a fost găsită

Scafandrii au găsit una dintre cutiile negre ale avionului de transport militar rusTu-154 care s-a prăbuşit duminică în Marea Neagră, a declarat o sursa pentru agenţia TASS. În cadrul amplei operaţiuni de căutare, aflată în desfăşurare, au fost recuperate mai multe trupuri neînsufleţite.

3945 afișări
Imaginea articolului VIDEO Una dintre cutiile negre ale avionului militar rus, care s-a prăbuşit în Marea Neagră, a fost găsită

Una dintre cutiile negre ale avionului rusesc care s-a prăbuşit în Marea Neagră a fost găsită

UPDATE: "Prima cutie neagră a aeronavei Tu-154 a fost găsită şi adusă la suprafaţă la ora locală 8:48 (ora României, 7:48)", a declarat o sursă din cadrul forţelor de securitate, citată de Sputnik News.

"În timpul operaţiunilor de căutare, una dintre cutiile negre a fost găsită sub cabina aeronavei. Acesta va fi scoasă din mare în curând" , a declarat un oficial militar, potrivit Russia Today.

"Una dintre teoriile cheie privind cauza prăbuşirii avionului ar fi că obiecte străine au pătruns în motor" ,  a mai spus sursa citată, adaugând că autorităţile iau în calcul şi alte cauze posibile, cum ar fi o eroare de pilotaj sau eventuale defecţiuni tehnice.

Cel puţin 12 cadavre au fost recuperate până în prezent, relatează RIA Novosti, citând o sursă din cadrul poliţiei.

Cutia neagră a fost recuperată şi va fi trimisă la Moscova, unde va fi examinată de către specialiştii Ministerului rus al Apărării, transmite agenţia TASS.

De altfel, încă de luni, un fragment de mari dimensiuni al fuselajului avionului a fost localizat la aproximativ 1,5-1,6 kilometri de ţărm, în zona staţiunii Soci.

Până atunci, echipele de intervenţie localizaseră doar resturi ale avionului, bagaje şi cadavre plutind în Marea Neagră.

"Căutarea a fost efectuată deja pe toată suprafaţa în care sunt resuri ale avionului Tu-154; platoul marin este examinat în şapte locuri", a comunicat luni Ministerul rus al Apărării.

Fragmentele avionului sunt împrăştiate pe platoul marin pe o rază de 500 de metri, explică surse citate de agenţia Tass.

Scafandrii au reuşit să recupereze două piese ale sistemului de control al avionului.

Un avion militar rus de tip Tupolev Tu-154 s-a prăbuşit duminică dimineaţă în Marea Neagră. Avionul decolase de la Soci şi a dispărut de pe ecranele radarelor după circa 20 de minute. Avionul făcuse escală la Soci pentru realimentare, după decolarea iniţială de pe Aerodromul Şkalovski, situat în apropiere de Moscova, în drumul spre Latakia (Siria). La bord erau 92 de persoane, dintre care 83 de pasageri, în principal membri ai Orchestrei militare Aleksandrov, care urma să concerteze de sărbători în baza militară rusă Hmeymim (Siria), şi jurnalişti. Nu există supravieţuitori.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici