Vlad Filat, desemnat în funcţia de premier al Republicii Moldova

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a însărcinat pe Vlad Filat cu formarea viitorului guvern.

738 afișări
Imaginea articolului Vlad Filat, desemnat în funcţia de premier al Republicii Moldova

Vlad Filat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, am purtat consultări cu fracţiunile parlamentare, dar şi cu grupuri de deputaţi cu scopul identificării candidatului la funcţia de premier. În urma acestor discuţii am luat decizia să-l înaintez la funcţia de premier pe liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat", a anunţat Nicolae Timofti, citat de Jurnal de Chişinău.

Şeful statului a precizat că a luat această decizie din două motive. "În primul rând, a fost singura candidatură, înaintată de Partidul Liberal Democrat. În al doilea rând, fracţiunile Partidului Democrat, Partidului Liberal, dar şi grupul de deputaţi condus de Vadim Mişin au recunoscut dreptul PLDM de a propune candidatul la funcţia de premier", a precizat Nicolae Timofti.

Vlad Filat are la dispoziţie 15 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului.

Întrebat ce va face dacă Parlamentul nu va susţine candidatura lui Vlad Filat şi dacă va prezenta în mod repetat aceeaşi candidatură, Nicolae Timofti a declarat: "Să ajungem peste 15 zile. Atunci vom lua deciziile respective".

Partidul Liberal a anunţat că nu va susţine candidatura lui Vlad Filat, iar reprezentanţii Partidului Democrat au transmis că aşteaptă să fie convinşi de Vlad Filat. Opoziţia comunistă a boicotat consultările şi solicită alegeri parlamentare anticipate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici