YouTube ar putea fi interzis în Egipt timp de o lună

Un tribunal egiptean a luat sâmbătă decizia de a bloca, timp de o lună, accesul la canalul YouTube pe motiv că acesta nu ar fi reuşit să retragă filmul american antiislam.

372 afișări
Imaginea articolului YouTube ar putea fi interzis în Egipt timp de o lună

YouTube ar putea fi interzis în Egipt timp de o lună

Tribunalul administrativ din Cairo a oferit astfel rezolvare unei plângeri înaintate de către un avocat egiptean independent. Judecătorul Hassouna Tawfiq, care a condus cazul, a precizat că interdicţia se va aplica şi altor site-uri unde circulă respectivul material video, inclusiv Facebook şi Twitter, informează Washington Post.

Nu au fost oferite însă informaţii cu privire la data când va intra în vigoare interdicţia, deoarece decizia finală aparţine în acest caz premierului egiptean şi ministrului Comunicaţiilor din Egipt. De asemenea, decizia Curţii poate fi atacată cu recurs.

"Este o pedeapsă temporară, am putea spune, pentru acele site-uri care participă la asta", a declarat Twfiq.

Filmul la care se face referire, numit "Inocenţa musulmanilor", îl portretizează pe profetul musulman Mohamed ca pe un prost şi un afemeiat şi a stârnit un val de proteste în lumea musulmană, în septembrie anul trecut.

Activiştii au folosit canalul YouTube şi site-urile de socializare pentru a răspândi filmul pe scară largă dar şi pentru a difuza lumii întregi imagini cu violenţe ale poliţiştilor.

În Egipt, numai 18 procente dintre locuitori folosesc internetul, potrivit unui raport guvernamental datând din 2010.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici