Zelenski: Vrem să fim în UE peste doi ani, în NATO după victorie

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat pe 11 februarie că Ucraina doreşte să devină membră a Uniunii Europene în doi ani şi ar trebui să facă parte din alianţa NATO după victoria asupra Rusiei.

357 afișări
Imaginea articolului Zelenski: Vrem să fim în UE peste doi ani, în NATO după victorie

Zelenski, Facebook

Zelenski a făcut aceste declaraţii în timpul unei întâlniri cu managerii de top ai companiei de fonduri de investiţii JP Morgan. El a adăugat că şi Ucraina va avea nevoie de garanţii de securitate.

În discursul său către Parlamentul European din 9 februarie, în timpul unei vizite istorice la Bruxelles, Zelenski a subliniat că Ucraina luptă pentru „modul european de viaţă” şi a promis că ţara sa va continua să lupte atâta timp cât va fi nevoie.

Pe 2 februarie, Zelensky a spus că „Ucraina merită” negocieri privind aderarea la UE în 2023.

Ucraina a solicitat oficial aderarea la UE la sfârşitul lunii februarie 2022, la doar câteva zile după ce Rusia a început să bombardeze Kievul şi alte oraşe, declanşând un război total împotriva ţării.

Ucraina a primit statutul de candidat în iunie, dar se preconizează că drumul  ţării către aderarea deplină la UE va dura câţiva ani. Ucraina a suferit din cauza corupţiei endemice, iar progresul lent al reformelor judiciare a fost un motiv de îngrijorare înainte ca Rusia să cufunde ţara într-un război la scară largă.

Este nevoie adesea de mulţi ani pentru ca ţările candidate să deschidă negocierile de aderare de către UE.

Macron a declarat în mai 2022 că ar putea dura „zeci de ani” pentru ca Ucraina să adere la blocul european. 

În timp ce speranţele Ucrainei de o cale rapidă către aderarea deplină la UE nu s-au concretizat încă, pe 3 februarie, UE a salutat „eforturile considerabile” ale Ucrainei din ultimele luni către o potenţială aderare, transmite Kyiv Independent

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici