Două persoane au fost ucise în Sumî în urma unui atac rusesc cu o bombă aeriană ghidată.
Potrivit Ukrinform, anunțul a fost făcut de Administrația Militară Regională Sumî pe Telegram.
„În jurul orei 13:00, inamicul a lovit teritoriul comunității teritoriale Sumî. Conform informațiilor preliminare, o bombă aeriană ghidată a ucis doi locuitori ai unuia dintre satele din subdistricul Velyka Chernechchyna”, se arată în comunicat.
Mai multe locuințe au fost distruse și avariate. Se clarifică în prezent consecințele atacului. Serviciile de urgență intervin la fața locului.
Rusia a lansat în timpul nopții 597 de drone și 26 de rachete cu rază lungă împotriva Ucrainei, cel mai mare atac de acest fel din ultimul timp. Președintele Zelenski cere noi sancțiuni pentru a opri escaladarea.
Dintre proiectilele lansate, 26 erau rachete de croazieră, iar mai mult de jumătate din cele 597 de drone erau de tip „Shahed”, fabricate în Iran, transmite AFP.
Forțele aeriene ucrainene au reușit să doboare 319 drone Shahed și 25 de rachete. Cu toate acestea, o rachetă și aproximativ 20 de drone au reușit să lovească cinci locații
Informația a fost transmisă de guvernatorul regiunii Cernăuți, Ruslan Zaparniuk, pe Telegram. Potrivit acestuia, în zori, rușii au atacat regiunea cu patru drone de tip Shahed și o rachetă.
O femeie de 26 de ani și un bărbat de 43 de ani au fost uciși.
Alte patru persoane au fost grav rănite. O femeie se află în stare foarte gravă. Zece persoane au suferit răni ușoare și au primit îngrijiri medicale la fața locului, a precizat Zaparniuk.
Ulterior, Zaparniuk a anunțat că numărul victimelor a crescut la patru. Potrivit acestuia, „două persoane grav rănite tocmai au murit la spital – o femeie de aproximativ 45 de ani și un bărbat de aproximativ 65 de ani.”
La ora 8:40, șeful administrației regionale a revenit cu o precizare: doar două persoane au murit.
„Actualizare! Medicii luptă în continuare pentru viețile celor grav răniți! Ultimele informații, ora 8:40 — două persoane decedate!”, a transmis Zaparniuk.
Banca Mondială va oferi 200 de milioane de dolari în următorii cinci ani pentru pregătirea proiectelor ucrainene în vederea reconstrucției la scară largă, a anunțat Ministerul ucrainean al Economiei.
Finanțarea va fi disponibilă prin intermediul programului PREPARE, cu o durată de cinci ani, lansat de Ucraina prin semnarea unui acord cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (IDA), în cadrul Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei.
După trei ani de distrugeri provocate de războiul de agresiune al Rusiei, Ucraina are nevoie de 524 de miliarde de dolari pentru redresare și reconstrucție, potrivit unui raport al ONU publicat în februarie.
Ministerul ucrainean Economiei a precizat că, datorită finanțării Băncii Mondiale, proiectele de reconstrucție din Ucraina vor putea trece mai rapid la etapa de implementare, întrucât vor fi aduse la standardele investitorilor internaționali.
Primul grant, în valoare de 44,3 milioane de dolari, va fi direcționat către colectarea și pregătirea activelor statului pentru investiții, a mai transmis Ministerul Economiei. Finanțarea va fi disponibilă începând din august.
„Transporturile de ajutor militar din SUA către Ucraina au fost reluate, după o pauză anterioară în livrările de arme,” a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un discurs susținut vineri seară.
„Am primit semnale politice la cel mai înalt nivel, semnale bune, inclusiv din partea Statelor Unite și a prietenilor noștri europeni. Conform tuturor rapoartelor, livrările de ajutor au fost reluate,” a spus el.
Statele Unite au întrerupt livrările de arme către Ucraina în contextul unei reevaluări a stocurilor, au confirmat anterior Casa Albă și Pentagonul.
Câteva zile mai târziu, Trump a declarat că Statele Unite vor furniza Ucrainei noi transporturi de arme, pe fondul intensificării atacurilor rusești.
În discursul său, Zelenski a menționat că Kievul va continua discuțiile privind livrările de ajutor militar cu emisarul special al SUA, Keith Kellogg.
„Vom continua să lucrăm săptămâna viitoare cu partea americană la nivel militar; în special, militarii noștri vor colabora cu generalul Kellogg”, a spus Zelenski.
Kellogg urmează să meargă în Ucraina pe 14 iulie pentru o vizită de o săptămână.