HOROSCOP Sâmbătă, 25 iunie. Început de zi prost, urmat de surprize plăcute. O zodie are parte de reţeta completă

În această sâmbătă, Luna din Taur aderă la un careu tensionat cu Saturn retrograd din Vărsător şi apoi la un trigon armonios cu Pluto retrograd din Capricorn. Ziua începe prost pentru Tauri şi celelalte zodii Fixe (Leu, Scorpion, Vărsător), dar are şanse de îmbunătăţire pe parcurs.

30399 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP Sâmbătă, 25 iunie. Început de zi prost, urmat de surprize plăcute. O zodie are parte de reţeta completă

HOROSCOP Sâmbătă, 25 iunie. Început de zi prost, urmat de surprize plăcute. O zodie are parte de reţeta completă

HOROSCOP 25 IUNIE - Berbec

Planurile pe care ţi le-ai făcut azi cu prietenii s-ar putea să te coste mai scump decât te-ai fi aşteptat. Vestea bună este că apar unele oportunităţi în plan profesional, fie la locul de muncă, fie după programul de la serviciu. Aşadar, s-ar putea ca diferenţa la buget să nu se simtă prea tare, să nu fie nevoie să strângi cureaua mult. Pe de altă parte, trebuie să fii atent(ă) cu cheltuielile, să nu exagerezi.

HOROSCOP 25 IUNIE - Taur

Există riscul astăzi să apară unele discuţii în contradictoriu cu o figură de autoritate din familie, cu cineva de sex feminin. Pe de altă parte, eşti într-o dispoziţie foarte bună, iar acest lucru te ajută să gestionezi mai uşor momentele de tensiune. Nu pui la suflet lucruri despre care ştii că sunt produsul unei frustrări de moment sau al unei situaţii care nu reprezintă o obişnuinţă în viaţa de familie, în sectorul domestic în general.

HOROSCOP 25 IUNIE - Gemeni

Starea ta de spirit ar putea să fluctueze astăzi destul de mult. În prima parte a zilei, lucrurile nu stau prea bine, semn că te resimţi cu stresul şi cu oboseala cu care te-ai ales după săptămâna aceasta. Lucrurile nu rămân însă aşa şi dau semne de îmbunătăţire de după-amiază încolo, când se vede că eşti într-o dispozţie ceva mai bună. Lucrurile revin însă la normal abia de mâine încolo, deci caută să te menajezi.

HOROSCOP 25 IUNIE - Rac

Interacţiunile cu prietenii şi/ sau cu persoana iubită sunt marcate astăzi de o serie de suişuri şi coborâşuri. Ai dubii că lucrurile evoluează în direcţia potrivită pentru voi, dar în acelaşi timp, îţi este greu să spui cu exactiate ce se întâmplă. Poate că unele nemulţumiri sunt exacerbate de faptul că nu aţi petrecut prea mult timp de calitate împreună. Aşadar, există posibilitatea ca lucrurile să revină la normal fără prea multe eforturi sau resurse.

HOROSCOP 25 IUNIE - Leu

Trebuie să ai mare grijă astăzi la raportul de forţe între tine şi persoana iubită, căci există riscul ca unul din voi să încerce prea mult să se impună, să nu îi mai lase celuilalt spaţiul necesar pentru a-şi face cunoscute ideile şi viziunile. Pe plan profesional sau în ceea ce priveşte proiectele comune, vă înţelegeţi foarte bine, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre alte componente ale vieţii în doi. Ascultaţi-vă reciproc.

HOROSCOP 25 IUNIE - Fecioară

În cazul în care lucrezi în această dimineaţă, randamentul de care dai dovadă s-ar putea să nu fie prea grozav. În alte cazuri, s-ar putea să fie vorba de o oboseală care nu îţi dă pace, care îţi afectează şi starea de spirirt într-o anumită măsură. Pe de altă parte, te bucuri de momente frumoase alături de partenerul de viaţă şi/ sau cei mici, ceea ce compensează pentru dimineaţa nu prea grozavă avută pe alte planuri.

HOROSCOP 25 IUNIE - Balanţă

S-ar putea manifesta astăzi o stare de tensiune între tine şi unii apropiaţi. Este greu de spus ce anume o declanşează, dacă este vorba de o supărare mai veche sau de ceva din prezent. În orice caz, trebuie să ai grijă cum o gestionezi, mai ales dacă ai planuri cu familia de origine sau cu cei dragi ai tăi cândva pe parcursul acestei zile. Încearcă să nu te enervezi uşor, să ai mai multă răbdare.

HOROSCOP 25 IUNIE - Scorpion

O chestiune de ordin casnic, domestic sau locativ riscă să conducă azi la probleme de comunicare între tine şi partenerul de viaţă. În legătură cu alte subiecte, păreţi să fiţi pe aceeaşi lungime de undă, dar lucrurile s-ar putea să nu meargă la fel de bine în raport cu alte teme. Aşadar, este foarte important să ai grijă cum reacţionezi, astfel încât să nu se agraveze lucrurile pe parcurs pentru că nu aţi luat atitudine.

HOROSCOP 25 IUNIE - Săgetător

În cazul în care lucrezi astăzi, s-ar putea să îţi fie greu să comunici cu colegii de serviciu sau cel puţin cu unii dintre ei, ceva mai dificili decât restul. S-ar putea să te motiveze totuşi să găseşti o cale de comunicare faptul că aveţi un proiect împreună sau ţi se propune să colaborezi cu ei în cadrul unei inţiative care promite să-ţi aducă unele beneficii de ordin financiar. Nu lăsa oportunitatea să te ocolească.

HOROSCOP 25 IUNIE - Capricorn

Există riscul să cheltuieşti astăzi mai mult decât ţi-ai propus, fie pentru a-ţi satisface un capriciu personal, fie pentru a face cuiva drag un cadou sau pentru a-l impresiona. În ceea ce priveşte dispoziţia pe care o ai, se vede că eşti într-o stare de spirit bună, că faci haz de necaz. Pe viitor, însă, ai mai mult de câştigat dacă ai grijă la cheltuieli, dacă nu te laşi dus(ă) mult prea uşor de val.

HOROSCOP 25 IUNIE - Vărsător

Există riscul să se nască astăzi unele tensiuni între tine şi o persoană mai dificilă din familie. Lucrurile vor evolua în bine până la finalul zilei, în sensul în care ajungeţi la un consens, dar continuă să te deranjeze unele diferenţe de viziune între tine şi cei dragi. Încearcă să le accepţi şi să vezi ce poţi construi pe baza asemănărilor dintre personalităţile şi mentalităţile voastre. Cu siguranţă ele există şi ar putea fi exploatate.

HOROSCOP 25 IUNIE - Peşti

S-ar putea să primeşti unele veşti nu prea bune de dimineaţă, dar până la jumătatea zilei sau mai încolo, s-ar putea să-ţi dai seama că lucrurile nu stăteau atât de negru pe cât a părut la început. Aşadar, ai răbdare pentru că unele lucruri se pot rezolva de la sine. Nu da prea multă crezare zvonurilor alarmiste şi încearcă să afli de la sursă dacă se întâmplă ceva de care ar trebui să te temi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici