Balkanik! Festival 2015, între 11 şi 13 septembrie

Balkanik! Festival, un eveniment dedicat muzicii şi culturii balcanice, va avea loc anul acesta între 11 şi 13 septembrie, în Bucureşti, şi va avea două spaţii de desfăşurare.

Share pe Facebook 407 afişări

Balkanik! Festival 2015, între 11 şi 13 septembrie (Imagine: Octav Ganea/Arhiva Mediafax Foto)

Marţi a avut loc o conferinţă de presă privind organizarea ediţiei din 2015 a Balkanik! Festival, la care au participat, printre alţii, Daniel Mitulescu, iniţiatorul Asociaţiei Culturale Metropolis, organizatorul evenimentului, Ligia Keşişian, director artistic al manifestării, Florin Iordan, etnomuzicolog la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, şi scriitorul Adrian Schiop.

Asociaţia Culturală Metropolis, înfiinţată de Daniel Mitulescu, are ca principal scop realizarea de evenimente non-profit de educare a publicului tânăr. Printre aceste evenimente se numără şi Balkanik! Festival.

Daniel Mitulescu a declarat la conferinţa de presă că proiectul Balkanik! Festival 2015 a primit o finanţare prin mecanismul financiar SEE 2009 - 2014, iar anul acesta vor avea un parteneriat şi cu Muzeul Intercultural din Oslo.

"Suntem foarte bucuroşi că vom avea un parteneriat solid cu Muzeul Intercultural din Oslo, un muzeu cu tradiţie, care se chinuie de ani pentru a promova diversitatea şi minorităţile etnice şi nu numai din Norvegia", a declarat Daniel Mitulescu.

Acesta a precizat că vor fi organizate activităţi atât în România, cât şi în Norvegia.

La rândul său, Ligia Keşişian a precizat că ediţia de anul acesta a festivalului va fi cea mai amplă de la înfiinţare.

"Va fi cel mai amplu festival care a existat până acum (...) un festival de cultură, muzică şi artă. Parteneriatul nostru cu Muzeul Intercultural din Oslo ne va ajuta să creăm nişte proiecte noi, foarte concrete pe care le vom prezenta în cadrul festivalului", a declarat Ligia Keşişian.

Aceasta a precizat că, în luna februarie, echipa Balkanik! Festival se va deplasa în Norvegia, în localitatea Karasjok, unde va cunoaşte cea mai puternică minoritate din acea ţară - populaţia sami, care trăieşte în Laponia şi care a reuşit, timp de secole, să-şi conserve foarte bine cultura şi tradiţiile.

De asemenea, Ligia Keşişian a precizat că vor organiza şi o expoziţie de fotografii la ediţia de anul acesta a festivalului, precum şi un muzeu virtual, pe site-ul Balkanik!, în încercarea de a prezenta modul în care o populaţie minoritară îşi poate păstra atât de bine tradiţiile, dorind ca acestea să fie exemple şi pentru minorităţile din România.

Totodată, începând din martie, timp de câteva luni, echipa va merge prin România, în încercarea de a găsi muzicieni adevăraţi, care cântă o "muzică pură, autentică, aşa cum se cânta înainte de apariţia comunismului", pe care apoi să îi promoveze pe plan naţional şi internaţional.

"La Balkanik! vom avea într-adevăr două locaţii şi cu acest prilej sperăm să avem mai multe trupe, vom aduce trupe care au succes pe plan internaţional, dar şi trupe noi, trupe de lăutari, trupe pe care sperăm să le descoperim în această cercetare a noastră, vom aduce şi o trupă din Norvegia. Pe lângă concerte, pe lângă spectacole de dans, de joc cu focul şi târgul cu care ne-am obişnuit deja (...), vom aduce foarte mulţi meşteşugari aparţinând minorităţilor din România. Cei mai buni meşteşugari care creează lucruri de calitate, vom avea foarte multe workshop-uri, demonstraţii", a declarat Ligia Keşişian.

Aceasta a mai spus că vor organiza, în februarie 2016, o expoziţie în Norvegia, la Muzeul Intercultural din Oslo, despre minoritatea romă din România. Totodată, se va organiza un workshop cu şi despre muzica lăutărească, mai mulţi lăutari romi urmând să meargă în centrele de plasament pentru a le povesti copiilor despre muzica lor. În plus, va fi organizat un seminar despre diversitatea culturală a romilor, menit să schimbe perspectiva asupra prejudecăţilor şi stereotipurilor, dedicat în special tinerilor, precum şi un workshop despre comercializarea şi promovarea obiectelor de artizanat, unde vor fi invitaţi mai mulţi meşteşugari, experţi în comunicare şi în vânzări.

De asemenea, vor fi organizate mai multe ateliere de bune practici împreună cu Muzeul Intercultural din Oslo.

Florin Iordan, etnomuzicolog la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, a declarat, la conferinţa de presă, că "există şanse pentru muzicile tradiţionale" să rămână în viaţa culturală a unor ţări.

"Suntem la început de drum cumva şi de abia acum ne apucăm de aceste lucruri, ele vor creşte cu siguranţă, interesul există şi este vizibil, este un context mai larg şi nu este numai muzica tradiţională, cunoaştem cu toţii interesul crescut pentru îmbrăcămintea tradiţional, pentru ie. Deci, există un context care face ca aceste lucruri să fie interesante pentru cei care le urmăresc şi cu siguranţă lucurile acestea vor creşte şi vor începe să fie tot mai des căutate. Chiar şi Festivalul Balkanik vine puţin în urmă, suntem de-abia la a cincea ediţie, deşi interese pentru muzicile din est există de 20 şi ceva de ani, ba chiar pot să spun că acum este chiar foare scăzut faţă de cum a fost odinioară", a declarat Florin Iordan.

De asemenea, Daniel Mitulescu a precizat că prin aceste evenimente pe care le organizează încearcă să aducă diversitatea în România, adăugând că în realizarea Balkanik! Festival s-a implicat şi Ministerul Culturii.

În 2014, Balkanik! Festival s-a desfăşurat sub sloganul "Just World Music", anunţându-şi astfel intenţia de a deveni un eveniment de profil recunoscut pe plan internaţional, care adună anual iubitorii şi cunoscătorii de muzică din ţările est-europene, dar şi curioşii din Vest. Festivalul a avut loc la Grădina Uranus, spaţiu pe care organizatorii vor să îl păstreze şi pentru ediţia din acest an, completându-l cu încă un loc de desfăşurare, pe care îl vor anunţa în viitor.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
BALKANIK! FESTIVAL ,
MUZICĂ ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
IREAL! Vestea STUPEFIANTĂ pe care Gabriela Firea a primit-o în această dimineaţă. „Este o URGENŢĂ ZERO”
mediafax.ro
Închide