Biletele pentru concertul Lady Gaga la Bucureşti, în vânzare de vineri. Care sunt preţurile

Biletele pentru concertul pe care cântăreaţa americană Lady Gaga îl va susţine la Bucureşti, pe Naţional Arena, pe 16 august, vor fi puse în vânzare vineri, la preţuri cuprinse între 150 de lei şi 695 de lei, informează organizatorii evenimentului, Emagic.

6727 afișări
Imaginea articolului Biletele pentru concertul Lady Gaga la Bucureşti, în vânzare de vineri. Care sunt preţurile

Biletele pentru concertul Lady Gaga la Bucureşti, în vânzare de vineri. Care sunt preţurile (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Începând de vineri, fanii cântăreţei Lady Gaga vor putea să cumpere online biletele pentru concertul artistei, de pe www.myticket.ro, urmând ca acestea să fie disponibile şi în reţeaua Diverta.

Biletele au preţuri cuprinse între 150 şi 695 lei, în funcţie de distanţa faţă de scenă:

Concertul din România este cel de-al doilea show al artistei confirmat în turneul său european, după cel din Bulgaria, acestea fiind de altfel singurele ţări din sud-estul Europei incluse în turneul "The Born This Way Ball".

"Reacţiile de după confirmarea evenimentului au fost extrem de bune, prin urmare ne aşteptăm la un număr impresionant de comenzi încă din primele zile, atât din România, cât şi de peste hotare. Ne bucurăm că show-ul Lady Gaga va fi primul concert susţinut de un artist internaţional din istoria noului stadion - este vorba despre cel mai titrat artist al momentului, un număr impresionant de show-uri anunţate în acest turneu fiind declarate sold-out în mai puţin de jumătate de oră de la punerea în vânzare a biletelor. Cum România este singura ţara din regiune care va găzdui concertul Lady Gaga pe un stadion nou, construit la standarde internaţionale şi inaugurat printr-o finală de cupă UEFA, mai mult ca sigur că evenimentul de la Bucureşti va deveni un punct de atracţie extrem de interesant pentru turiştii din afara ţării! Mai mult decât atât, magnitudinea producţiei «The Born This Way Ball» a permis poziţionarea scenei astfel încât toate locurile din stadion - inclusiv cele din peluza şi inelele superioare - vor avea o vizibilitate foarte bună, prin urmare toţi fanii artistei se vor bucura de o experienţă de neuitat", a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic.

Concertul de la Bucureşti este inclus în turneul mondial "The Born This Way Ball", ce va debuta pe 27 aprilie, în Coreea de Sud, şi va include alte 21 de oraşe europene. În Europa, turneul ''Born This Way Ball'' va începe cu show-ul din Sofia, pe 14 august.

În acest turneu, Lady Gaga va interpreta atât piese de pe cel mai recent album al său, "Born This Way", cât şi piese incluse pe celelalte două materiale discografic ale sale, "The Fame" şi "The Fame Monster".

Pe continentul european, Lady Gaga va fi însoţită de trupa The Darkness, cunoscută pentru hitul "I Believe In A Thing Called Love", reunită recent, şi de Lady Starlight, o mai veche colaboratoare a artistei, care a fost confirmată ca invitat special şi pentru alte show-uri din Australia şi Noua Zeelandă.

"The Born This Way Ball", cel de-al treilea turneu din cariera artistei, se anunţă a fi una dintre cele mai spectaculoase serii de concerte din istoria muzicii. Acesta urmează exemplul turneului precedent, susţinut de Lady Gaga în perioada 2009 - 2011 - "The Monster Ball" - care a stabilit noi recorduri de audienţă: aproape 2,5 milioane de spectatori în 201 show-uri. Mai mult decât atât, publicaţia The Sun l-a numit cel mai bun show al anului, iar la ediţia din 2012 a premiilor Pollstar Concert Industry turneul a primit titlul de "Major Tour of the Year".

Pentru "The Born This Way Ball", Lady Gaga a pregătit fanilor săi un nou concept, o nouă scenă şi o noua producţie, într-o serie de spectacole fabuloase.

"Alături de Haus Of Gaga am lucrat luni întregi pentru a concepe o scenă spectaculoasă. «The Born This Way Ball» este o pop-opera electro-metal; este povestea Începutului, geneza Împăraţiei Faimei (Kingdom of Fame). Cum am fost concepuţi şi cum vom păşi în eternitate", declară artista.

"The Born This Way Ball" va fi primul turneu al cântăreţei Lady Gaga după lansarea albumului "Born This Way", în mai 2011, care s-a vândut în peste 6 milioane de exemplare în toată lumea.

Albumele "The Fame" (2008) şi "The Fame Monster" (2009) au obţinut numeroase premii Grammy şi au înregistrat vânzari de peste 15 milioane de exemplare, iar single-urile lansate au fost vândute în peste 65 de milioane de copii.

În 2011, Lady Gaga a fost declarată de revista Forbes cea mai puternică femeie din lume, fiind inclusă totodată pe lista celor mai influenţi oameni realizată de Time Magazine. Cu peste 2,2 miliarde de vizualizări pe YouTube, Lady Gaga este artista care a generat cel mai mare număr de căutări din mediul online, deţinând în prezent şi cel mai mare număr de fani pe Facebook, aproape 50 de milioane, precum şi titlul de cea mai urmărită personalitate pe Twitter, cu cei peste 22 de milioane de followers. Lady Gaga este singurul artist al erei digitale care a reuşit să treacă de pragul de 5 milioane de vânzări pentru primele două hituri din carieră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici