Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas s-au împăcat

Actorii Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas s-au împăcat şi au decis să acorde mariajului lor o a doua şansă.

1547 afișări
Imaginea articolului Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas s-au împăcat

Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas s-au împăcat (Imagine: Hepta)

Potrivit unei surse citate de tabloidul britanic The Sun, Michael Douglas a revenit în reşedinţa pe care cuplul o deţine la New York şi locuieşte din nou alături de soţia sa, informează contactmusic.com.

Cei doi actori i-au şocat pe fanii lor atunci când au anunţat că s-au despărţit, în august, după o căsnicie de 13 ani. De atunci, Michael Douglas a infirmat zvonurile despre un eventual divorţ al cuplului, spunând că acele probleme din viaţa de familie reprezintă doar "o situaţie temporară".

Potrivit unei surse citate de The Sun, Catherine Zeta-Jones i-a permis soţului ei să revină în reşedinţa pe care cuplul o deţine la New York, în care actriţa locuieşte alături de cei doi copii ai cuplului, Dylan şi Carys.

"Michael a rugat-o pe Catherine să ofere căsniciei lor o nouă şansă, iar ea a fost de acord. Împăcarea lor nu a fost făcută doar de dragul copiilor. Atunci când se simt bine, se înţeleg uimitor de bine şi acum au decis să îşi rezolve problemele acasă", a declarat sursa citată.

Actriţa galeză a fost văzută purtând din nou verigheta primită de la Michael Douglas, sâmbătă seară, la o gală organizată la New York. Catherine Zeta-Jones a participat la gala organizată de New York Dance Alliance Foundation, la NYU Skirball Center for the Performing Arts, unde a primit distincţia Ambasador al Artelor.

Înainte de despărţirea lor din luna august, ambele vedete au trecut prin perioade dificile. Michael Douglas a urmat un tratament agresiv împotriva unui cancer la gât, iar Catherine Zeta-Jones s-a internat într-o clinică specializată în tratarea persoanelor diagnosticate cu tulburare bipolară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici