Focuri de armă trase asupra autocarelor de turneu ale rapperului Lil Wayne, pe o autostradă americană

Mai multe focuri de armă au fost trase, duminică dimineaţă, asupra celor două autocare de turneu folosite de rapperul Lil Wayne şi echipa sa, pe o autostradă din statul american Georgia, în urma unui concert susţinut de artist în oraşul Atlanta.

125 afișări
Imaginea articolului Focuri de armă trase asupra autocarelor de turneu ale rapperului Lil Wayne, pe o autostradă americană

Focuri de armă trase asupra autocarelor de turneu ale rapperului Lil Wayne, pe o autostradă americană (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, a precizat poliţia americană. 12 persoane se aflau la bordul celor două vehicule în momentul în care au fost trase mai multe focuri de armă asupra lor, pe autostrada americană Interstate 285, la nord-vest de Atlanta, a declarat Dana Pierce, purtătoare de cuvânt a Poliţiei din Cobb County.

Până la sosirea echipajelor de poliţie, cei mai mulţi dintre membrii echipei rapperului Lil Wayne plecaseră deja de la faţa locului. Persoanele rămase au spus ofiţerilor de poliţie că focurile de armă au fost trase dintr-un "automobil alb".

Elizabeth Espy, purtătoare de cuvânt a Poliţiei din Atlanta, citată de cotidianul Atlanta Journal-Constitution, spune că două vehicule - o maşină sport şi un vehicul utilitar -, ambele albe, sunt suspectate de a fi implicate în acest incident.

Poliţia nu are deocamdată o listă de suspecţi. "Din fericire, nimeni de la bordul celor două autocare nu a fost rănit", a precizat Dana Pierce, adăugând că autorităţile nu au găsit deocamdată o explicaţie care să justifice acel atac armat.

Potrivit site-ului TMZ.com, Lil Wayne, în vârstă de 32 de ani, a susţinut un concert sâmbătă seară în clubul de noapte Compound din Atlanta. Ceilalţi pasageri de la bordul celor două autocare de turneu erau directori de la casa de discuri a rapperului, Young Money, şi câţiva artişti aspiranţi, precum Lil Twist şi Hood.

Luna trecută, informaţiile potrivit cărora mai multe focuri de armă au fost trase asupra vilei pe care Lil Wayne o deţine în Miami Beach au fost dezminţite de poliţia locală, care a anchetat acest caz şi nu a descoperit nicio dovadă la faţa loculului care să confirme un astfel de incident.

Lil Wayne şi-a lansat cel de-al 10-lea album de studio, intitulat "I Am Not a Human Being II", în martie 2013. Lil Wayne, în vârstă de 32 de ani, se numără printre cei mai profitabili artişti actuali. Albumul său "Tha Carter III" a fost cel mai vândut material discografic din 2008 în Statele Unite ale Americii şi i-a adus rapperului cinci trofee la gala premiilor Grammy din 2009, inclusiv pentru cel mai bun album rap al anului.

Starul american, originar din New Orleans, a fost de mai multe ori anchetat de autorităţi pentru posesie de droguri şi arme de foc şi a petrecut opt luni în în închisoarea Rikers Island, din statul New York.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici