Joaquín Cortés, "regele flamencoului", prezintă spectacolul "Gitano", pe 15 martie 2015, în Capitală

Joaquín Cortés, considerat "regele flamencoului", va prezenta "Gitano", "cel mai intim spectacol de până acum", pe 15 martie 2015, la Sala Palatului din Bucureşti, informează organizatorii evenimentului, Events.

487 afișări
Imaginea articolului Joaquín Cortés, "regele flamencoului", prezintă spectacolul "Gitano", pe 15 martie 2015, în Capitală

Joaquín Cortés, "regele flamencoului", prezintă spectacolul "Gitano", pe 15 martie 2015, în Capitală (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Alături de opt dintre cei mai buni dansatori ai Spaniei, doi dansatori de flamenco, 17 muzicieni şi opt solişti de flamenco, Joaquín Cortés va reaprinde inimile fanilor săi, într-un spectacol îmbogăţit cu uimitoare efecte audiovizuale, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

"Vă invit să păşiţi în adâncul sufletului meu, într-o călătorie muzicală şi coregrafică explozivă: dans clasic, contemporan şi flamand. «Gitano» e o trecere prin viaţa mea, căci povesteşte despre rădăcinile mele, despre fastuoasa cultură ţigănească şi despre reprezentanţii săi. Împreună cu dansatorii şi muzicienii mei, dăm glas ţiganului ce vieţuieşte în sângele meu. Am evoluat ca artist, descoperind noi culturi şi influenţe, de la cel mai ortodox flamenco la muzică clasică, de la gospel şi jazz la afro. Toate mă ajută să-mi fac arta mai curată, mai frumoasă şi mai evidentă unor oameni diferiţi. În «Gitano», dansul mi se întrepătrunde cu muzica şi lumina, reflectând o singură emoţie - pasiunea. Vreau să ştiţi că la fiecare bătaie las o parte din inima mea pe scenă", a declarat Joaquín Cortés.

În luna decembrie, toate biletele, mai puţin cele din categoria VIP, au 10% reducere şi pot fi cumpărate la preţurile de 270 de lei, 225 de lei, 157,5 lei şi 112,5 lei, în funcţie de distanţa faţă de scenă. Începând cu data de 1 ianuarie 2015, biletele costă 300 de lei, 250 de lei, 175 de lei şi 125 de lei. Biletele VIP sunt disponibile la preţul de 350 de lei.

Biletele pot fi cumpărate online, pe www.eventim.ro, şi prin reţeaua Eventim - magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici