John Mayer nu poate să mai cânte. Cântăreţul a fost diagnosticat cu granulom al corzilor vocale

Cântăreţul american John Mayer şi-a anulat concertele programate în perioada imediat următoare şi a amânat lansarea viitorului său album de studio, deoarece a fost diagnosticat cu granulom al corzilor vocale.

481 afișări
Imaginea articolului John Mayer nu poate să mai cânte. Cântăreţul a fost diagnosticat cu granulom al corzilor vocale

John Mayer nu poate să mai cânte. Cântăreţul a fost diagnosticat cu granulom al corzilor vocale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Artistul a anunţat că nu va mai participa la concertul pe care urma să îl susţină cu Tony Bennett la Los Angeles şi nici la iHeartRadio Music Festival din Las Vegas, ambele programate pentru săptămâna viitoare, deoarece suferă de granulom al corzilor vocale - un mic nodul de natură inflamatorie, informează uk.eonline.com.

"Ştiu că există persoane care depind de prezenţa mea acolo şi îmi pare foarte rău că nu voi putea să fiu prezent la acele concerte", a declarat, vineri, John Mayer.

"După mai multe luni în care am făcut verificări medicale săptămânale şi speram să mă vindec de această afecţiune, ma văd obligat să îmi anulez viitoarele angajamente, din cauza unui nodul aflat în apropierea corzilor mele vocale, care se numeşte granulom", a anunţat artistul american, în vârstă de 33 de ani, printr-un mesaj postat pe platforma de microblogging Tumblr.

"«Born and Raised» (următorul său album, n.r.) este complet în ceea ce priveşte sesiunile de înregistrări, selecţia cântecelor şi, în unele cazuri, mixajul de sunet, dar, din cauza acestei boli, nu voi putea să finalizez unele dintre piese. Din acest motiv, discul va fi lansat anul viitor, nu în toamna acestui an", a precizat artistul american.

Anunţul reprezintă o mare dezamăgire pentru fanii cântăreţului, care abia aşteptau lansarea celui de-al cincilea album de studio al acestuia, ce urma să fie lansat luna viitoare.

Granulomul este o tumoare de natură inflamatorie cronică, de formă nodulară şi de mici dimensiuni, ce apare din cauza acumulării unui număr de celule fagocite mari. Granulomul se formează atunci când sistemul imunitar încearcă să izoleze anumite substanţe din organism - organisme infecţioase, precum bacterii şi ciuperci, dar şi alte materiale, precum keratină şi fragmente de sutură -, pe care le percepe ca fiind de natură străină şi pe care nu reuşeşte să le elimine.

John Clayton Mayer, născut pe 16 octombrie 1977 în oraşul Bridgeport din statul Connecticut, este un cântăreţ, chitarist şi compozitor american. Influenţat încă din copilărie de muzica blues şi de albumele idolului său Stevie Ray Vaughan, John Mayer s-a făcut remarcat în 1999 graţie primelor sale succese "No Such Thing" şi "Your Body Is a Wonderland". Cu un stil muzical ce include influenţe din blues, pop, rock şi soul, artistul a fost recompensat cu şapte premii Grammy, iar albumele sale s-au vândut în peste 20 de milioane de copii pe plan mondial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici