Keira Knightley a devenit pentru prima oară mamă

Actriţa Keira Knightley şi soţul ei, rockerul James Righton, au devenit pentru prima dată părinţi, după ce artista britanică a născut primul copil al cuplului.

689 afișări
Imaginea articolului Keira Knightley a devenit pentru prima oară mamă

Keira Knightley (Imagine: Hepta / Mediafax Foto)

Anunţul a fost confirmat pentru site-ul revistei People de mai multe surse apropiate cuplului. Până la ora publicării acestor informaţii, vedeta britanică nu a dezvăluit, însă, şi sexul bebeluşului ei.

Actriţa, foarte discretă în privinţa vieţii sale private, nu confirmase în mod oficial nici faptul că era însărcinată, lăsând ca silueta ei de gravidă să vorbească de la sine, în această iarnă, cu ocazia apariţiilor sale pe covorul roşu, în timpul sezonului premiilor de la Hollywood.

Actriţa Keira Knightley, în vârstă de 30 de ani, şi rockerul James Righton, în vârstă de 31 de ani, s-au căsătorit pe 4 mai 2013 în cadrul unei ceremonii discrete, în sudul Franţei.

Keira Knightley este una dintre cele mai cunoscute tinere actriţe britanice. Primul rol notabil i-a fost oferit de regizorul George Lucas, care a distribuit-o în "Star Wars Episodul I - Ameninţarea fantomei ", unde a împărţit partitura senatorului Amidala cu Natalie Portman. În toamna anului 2002, actriţa a obţinut un rol în "Piraţii din Caraibe: Blestemul Perlei Negre", continuat cu alte trei filme, cu un mare succes de casă.

În 2006, Keira Knightley a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din "Mândrie şi prejudecată". În 2015, actriţa britanică a fost din nou nominalizată la Oscar pentru evoluţia sa din filmul "The Imitation Game. Jocul codurilor".

În 2007, Knightley a jucat împreună cu James McAvoy în filmul "Remuşcare", pelicula primind şase nominalizări la premiile Oscar. Printre filmele ei mai recente se numără "Să nu mă părăseşti/ Never Let Me Go" (2010), "The Beautiful and the Damned" (2011), "Metodă periculoasă/ A Dangerous Method" (2011) şi "Anna Karenina" (2012).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici