Kylie Minogue vrea să facă un duet cu Britney Spears

Cântăreaţa australiană Kylie Minogue a declarat că o admiră pe Britney Spears şi crede că o colaborare muzicală cu aceasta ar avea rezultate "grozave", informează contactmusic.com.

22 afișări
Imaginea articolului Kylie Minogue vrea să facă un duet cu Britney Spears

Kylie Minogue vrea să facă un duet cu Britney Spears (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Cred că (Britney, n.r.) este grozavă. Am întâlnit-o deja şi am lucrat amândouă cu câţiva dintre oamenii care s-au ocupat de turneele noastre. Sunt sigură că (un duet, n.r.) ar fi un lucru grozav", a spus Kylie Minogue.

Cântăreaţa în vârstă de 42 de ani, care a început recent o serie de concerte în Marea Britanie, în cadrul turneului său mondial "Aphrodite: Les Folies Tour", a declarat şi că nu se poate abţine să nu asculte una dintre piesele de pe noul album al lui Britney - "Femme Fatale".

Cel de-al şaptelea album al lui Britney Spears, "Femme Fatale", ajunge în magazinele de specialitate marţi. Un prim single de pe album, "Hold It Against Me", a fost lansat în ianuarie şi s-a situat pe primul loc în Billboard Hot 100. Un al doilea single, "Till the World Ends", a fost lansat în martie.

Kylie Minogue a mai declarat pentru publicaţia Metro: "Există un cântec de pe ediţia de lux, «He About To Lose Me», care mi-a rămas în cap".

Kylie spune că, în ceea ce priveşte un eventual nou proiect al său, s-ar putea să renunţe la sound-ul pop care a făcut-o celebră, dorind să experimenteze altceva. "M-am gândit mult. Nu ştiu dacă mă voi grăbi să mai fac un album pop", a spus aceasta.

În cadrul turneului "Aphrodite: Les Folies", care a debutat cu un concert susţinut în februarie în Danemarca, Kylie Minogue va susţine 36 de show-uri în Europa. Turneul va ajunge în luna aprilie în Asia şi va continua cu alte 17 show-uri în Statele Unite.

Kylie Minogue, în vârstă de 42 de ani, şi-a început cariera ca actriţă, cu un rol în serialul australian "Neighbours". După succesul primelor două single-uri, "Locomotion" şi "I Should Be So Lucky" - care au impus-o în topurile din lumea întreagă -, Kylie a ales să se concentreze exclusiv asupra muzicii. Hituri precum "Where the Wild Roses Grow", în duet cu Nick Cave, "Spinning Around", "Kids", în duet cu Robbie Williams, "On a Night Like This", "Can't Get You Out of My Head", "In Your Eyes", "Love At First Sight", "Come Into My World", "Slow" şi "I Believe in You" i-au adus lui Kylie vânzări de peste 40 de milioane de albume în întreaga lume, numeroase premii, precum şi o poziţie de top în rândul celor mai apreciate artiste de pe scena muzicii pop.

Artista a inclus şi România în cadrul turneului său KYLIEX2008, ea concertând la Bucureşti în 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici