Lady Gaga aşa cum n-aţi mai văzut-o până acum - GALERIE FOTO

Lady Gaga, cunoscută pentru ţinutele sale extravagante şi pentru stilul ei original electro-dance-pop, şi-a dezvăluit, pentru prima dată la TV, adevărata înfăţişare, sâmbătă seara, la o emisiune de pe un post german de televiziune.

159 afișări
Imaginea articolului Lady Gaga aşa cum n-aţi mai văzut-o până acum - GALERIE FOTO

Lady Gaga participă la emisiunea "Wetten, dass..?" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Lady Gaga declara, în luna iunie, că îşi vopseşte părul blond pentru a evita să fie confundată cu Amy Winehouse.

Interpreta hitului "Poker Face", în vârstă de 23 de ani, a fost şocată când, odată, un ziarist i-a luat un interviu în care, timp de cinci minute, a vorbit cu ea crezând că ar fi turbulenta artistă brunetă.

"Amy este foarte tare, dar eu vreau să fiu recunoscută pentru propriul meu look", a mai spus artista new-yorkeză de origine italiană, pe numele său adevărat Stefani Joanne Angelina Germanotta.

Lady Gaga şi-a lansat albumul de debut, intitulat "The Fame", în 2008, însă nu a avut un mare impact asupra pieţei muzicale internaţionale. Dar primele două discuri single - "Just Dance" şi "Poker Face" - au obţinut poziţii fruntaşe în clasamente. Lady Gaga a primit o nominalizare la cea mai recentă ediţie a premiilor Grammy, la categoria "cea mai bună înregistrare dance".

Lady Gaga a câştigat, joi seară, trofeul la categoria "cel mai bun artist debutant", la gala MTV Europe Music Awards 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici