Nicole Richie a efectuat doar o oră din cele patru zile de închisoare

Starleta Nicole Ritchie, fiica adoptivă a lui Lionel Ritchie, însărcinată în luna a cincea, a executat doar o oră din cele patru zile de închisoare la care a fost condamnată pentru conducere sub influenţa substanţelor interzise, transmite AFP.

2 afișări
Imaginea articolului Nicole Richie a efectuat doar o oră din cele patru zile de închisoare

Nicole Richie a efectuat doar o oră din cele patru zile de închisoare

Nicole Richie, în vârstă de 25 de ani, a pledat vinovat, la sfârşitul lunii iulie, în faţa unei instanţe din California, pentru conducere sub influenţa substanţelor interzise, la şapte luni după ce a fost prinsă de poliţie circulând pe contrasens pe o autostradă din apropiere de Los Angeles.

Arestarea lui Richie a avut loc la şase săptămâni după ce actriţa s-a internat într-o clinică pentru a-şi rezolva problemele legate de anorexia de care suferă. Anterior, starleta a urmat un program pentru vindecarea dependenţei de heroină.

Ea a fost condamnată la patru zile de închisoare, a căror executare urma să o înceapă pe 28 septembrie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, "Nicole Richie a intrat în închisoarea Lynwood (Los Angeles n.r.) la ora 15.15 (22.15 GMT) şi a fost eliberată la ora 16.37 (23.37 GMT)".

Conform legii, şeriful poate decide eliberarea anticipată a femeilor condamnate la maxim 30 de zile de închisoare.

Nicole Richie mai are de plătit o amendă în valoare de 2.048 de dolari şi îşi va petrece următorii trei ani în libertate condiţionată.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici