Nuntă fastuoasă în familia miliardarului Donald Trump: Fiul său Eric s-a căsătorit

Eric Trump, cel de-al treilea copil al miliardarului Donald Trump, s-a căsătorit cu logodnica lui, Lara Yunaska, în cadrul unei ceremonii fastuoase care a avut loc sâmbătă, într-un complex de lux din Palm Beach, Florida.

866 afișări
Imaginea articolului Nuntă fastuoasă în familia miliardarului Donald Trump: Fiul său Eric s-a căsătorit

Nuntă fastuoasă în familia miliardarului Donald Trump: Fiul său Eric s-a căsătorit (Imagine: Splash/Gulliver)

Eric Trump, în vârstă de 30 de ani, şi producătoarea TV Lara Yunaska, în vârstă de 32 de ani, sunt împreună de şase ani, potrivit dailymail.co.uk.

Eric, care este cel mai mic dintre copiii lui Donald Trump cu actuala sa soţie, Ivana, a cerut-o în căsătorie pe Lara Yunaska în luna iulie.

După anunţul logodnei lor în luna iulie, Eric Trump şi Lara Yunaska au decis să aleagă complexul de lux Mar-a-Lago din Palm Beach ca loc de desfăşurare a căsătoriei lor. În acelaşi loc a fost găzduită în 2006 şi nunta fiului cel mare al lui Donald Trump, Donald Trump Jr., în vârstă de 35 de ani, cu modelul Vanessa Haydon.

Lara Yunaska a îmbrăcat două rochii de mireasă marca Vera Wang, însă a purtat bandaje mari la ambele mâini. Aceasta şi-a fracturat încheieturile în urmă cu două săptămâni, într-un accident.

Cuplul îşi va petrece luna de miere în Africa de Sud şi în Franţa.

Cei doi locuiesc în New York, unde îşi petrec timpul alături de Ivanka Trump, sora lui Eric, de soţul acesteia, Jared Kushner, şi de cei doi copii ai lor, Arabella şi Joseph.

Eric Trump este cel de-al treilea copil al omului de afaceri american Donald Trump, o cunoscută vedetă de televiziune şi autor de cărţi motivaţionale. Donald Trump are cinci copii, cel mai mare fiind Donald Trump Jr., iar cel mai mic, Barron Trump.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici