O gaură neagră, de 33 de ori mai mare decât soarele, a fost descoperită lângă Pământ

  • O gaură neagră, de 33 de ori mai mare decât soarele, a fost descoperită lângă Pământ.
  • Cercetătorii au făscut descoperirea în mod întâmplător.
  • Gaura neagră este cea mai mare din Calea Lactee.
3572 afișări
Imaginea articolului O gaură neagră, de 33 de ori mai mare decât soarele, a fost descoperită lângă Pământ

O gaură neagră, de 33 de ori mai mare decât soarele, a fost descoperită lângă Pământ

Gaia BH3 este de 33 de ori mai mare decât Soarele în ceea ce priveşte masa şi a fost observată cu ajutorul unei stele care se află pe orbita sa, potrivit Sky News.

Gaura neagră se află la 2.000 de ani lumină distanţă de Pământ, iar descoperirea a fost făcută de misiunea Gaia a Observatorului European de Sud. Până în prezent, cele mai mari găuri negre descoperite au fost de aproximativ 10 ori mai mari decât soarele.

O gaură neagră se formează atunci când o stea se prăbuşeşte. Potrivit NASA, până în prezent oamenii au descoperit aproximativ 50 de găuri negre în Calea Lactee.

În ianuarie, cercetătorii au descoperit cea mai veche gaură neagră, având o vechime estimată de peste 13 miliarde de ani. A fost observată cu ajutorul telescopului spaţial James Webb şi se află la 13,4 miliarde de ani lumină distanţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici