Parc unic în Europa de sud-est, cu exponatele a 50 de dinozauri în mărime naturală, la Râşnov

Oraşul Râşnov, din judeţul Braşov, va avea în curând un parc unic în Europa de sud-est, DinoPark, care va conţine exponatele a 50 de dinozauri în mărime naturală, 14 dintre acestea fiind deja aduse din Germania, investiţia totală a proiectului depăşind 22 de milioane lei.

Parc unic în Europa de sud-est, cu exponatele a 50 de dinozauri în mărime naturală, la Râşnov

Proiectul a fost realizat de o companie privată care a accesat fonduri europene pentru realizarea parcului. Fondurile accesate au fost de 10,7 milioane lei, iar investiţia totală pentru amenajarea parcului a depăşit 22,3 milioane lei, potrivit investitorilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Administatorul viitorului DinoPark, Gabriel Rozor, a spus că până în prezent a fost finalizat aproximativ 35% din proiect, umând ca până la sfârşitul anului să fie terminat în totalitate.

Zilele trecute, au ajuns din Germania primele 14 exponate, iar 11 dintre ele au fost deja montate.

"Au fost aduse 14 dintre cele 54 de piese, iar multe dintre ele sunt deja montate. Dinozaurii sunt în mărime naturală, iar în realizarea lor s-au luat în calcul cele mai recente studii ale specialiştilor germani. Unul dintre dinozaurii de aici are o lungime de 22 de metri, de la cap la coadă, iar un altul, din specia T-Rex, are o lungime de opt metri şi o înălţime de trei metri. Până la acest moment am reuşit să trasăm deja aleile şi s-au turnat şi fundaţiile observatoarelor, între care vor fi poduri suspendate", a spus administratorul parcului.

Parcul va avea o suprafaţă totală de 1,4 hectare, suprafaţă concesioantă de Primăria Râşnov, iar cel mai mare dinozaur va avea o înălţime de 17 metri. Din parc nu vor lipsi nici efectele speciale, unii dintre dinozauri urmând să fie animaţi. Investitorul privat intenţionează să construiască, în interiorul parcului, şi un lac artificial, magazine de suveniruri, locuri de joacă pentru copii şi un cinematograf.

"La început am avut doar Cetatea, iar apoi, Peştera Valea Cetăţii s-a impus ca un obiectiv de interes pentru turişti. Sunt în lucru Parcul cu dinozauri, trenuleţul pe plan înclinat, iar dacă la toate acestea adăugăm modul în care va arăta centrul pietonal al oraşului şi numeroasele evenimente culturale şi sportive, putem vorbi de un proiect amplu, în urma căruia Râşnov va deveni una din cele mai atrăgătoare staţiuni de interes naţional”, a spus primarul Adrian Veştea.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
DINOZAURI ,
PARC ,
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Întrebarea pe care şi-o pune toată Europa şi la care poliţia germană nu are un răspuns