- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Premiile Nobel, micşorate de criză?
The Nobel Foundation ar putea să reducă sumele în bani oferite câştigătorilor premiilor Nobel, pe care le acordă în fiecare an, o consecinţă a crizei economice mondiale, a anunţat preşedintele acestei fundaţii.
Anul acesta, fundaţia a alocat 10 milioane de coroane suedeze (aproximativ 1,5 milioane de dolari) pentru fiecare premiu, această sumă rămânând neschimbată în ultimul deceniu. Însă actuala criză economică mondială ar putea afecta serios resursele financiare ale fundaţiei, care s-ar putea vedea obligată să reducă valoarea premiilor din anii viitori.
"În viitor, am putea fi obligaţi să reducem valoarea premiilor", a declarat Michael Sohlman, director executiv al Nobel Foundation. "Am trecut de furtună, însă am luat apă la bord", a adăugat acesta.
Michael Sohlman a declarat că valorile fundaţiei şi-au "revenit" doar parţial pe piaţa de capital în 2009, după ce pierduse aproape o cincime din capitalul investit, în 2008, din cauza crizei economice mondiale.
Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.
Alfred Nobel a stipulat în testamentul său ca suma de 31 de milioane de coroane suedeze (4,5 milioane de dolari) să fie plasată în investiţii sigure, iar venitul rezultat din aceste plasamente să fie distribuit sub forma acestor premii anuale. Valoarea capitalului investit la sfârşitul lunii decembrie 2008 a fost de 2,8 miliarde de coroane suedeze (407,2 milioane de dolari).
Costurile totale ale premiilor Nobel din acest an, estimate la 120 de milioane de coroane suedeze (17,5 milioane de dolari), acoperă valoarea în bani a premiilor, cheltuielile pentru somptuosul banchet de decernare a trofeelor, la Stockholm, şi pentru ceremonia de la Oslo, în cadrul căreia preşedintelui american Barack Obama îi va fi înmânat premiul Nobel pentru pace.
Valoarea în bani a premiilor Nobel a crescut uşor din anii 1950, potrivit site-ului fundaţiei. The Nobel Foundation nu a acordat premii în perioada Primului Război Mondial şi nici în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
-
Boagiu: Nimeni nu se face vinovat de modul în care au fost deszăpezite drumurile şi calea ferată
Social astăzi, 12:47
Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu susţine că nimeni nu este vinovat de cum au fost deszăpezite drumurile şi calea ferată, deşi unele trenuri au avut întârzieri de câteva zile, iar multe drumuri sunt încă închise sau cu restricţii, şi acuză lipsa preavizelor de înrăutăţire a vremii. citeşte tot
-
Peste 23.000 de locuitori din judeţul Buzău, izolaţi. Şefi ai ISU şi ai Jandarmeriei, trimişi de ministrul de Interne la faţa locului - FOTO
Social astăzi, 12:40
Peste 23.200 de locuitori din 20 de comune ale judeţului Buzău continuă să fie izolaţi, vineri, iar jandarmii şi pompierii militari vor merge în aceste zone pentru a le duce oamenilor alimente, în timp ce 11 persoane au probleme medicale, fiind solicitat un elicopter pentru a le prelua. citeşte tot





Nu exista comentarii