Prima păpuşă din istorie cu aparat auditiv. Barbie îi ajută pe copii să înţeleagă importanţa incluziunii

  • Barbie, producătorul american de păpuşi în vârstă de 63 de ani, lansează un nou set de păpuşi în luna iunie, ca parte a eforturilor sale continue de diversitate şi incluziune.
  • De la crearea primei Barbie cu proteze auditive din istoria brandului, până la o păpuşă Ken cu vitiligo, afecţiune a pielii, linia Fashionista din 2022, care va fi lansată în Walmart, Target şi Amazon, îi va ajuta pe copii "să se vadă reflectaţi", a declarat şefa globală a păpuşilor Barbie de la Mattel, Lisa McKnight.
  • Ea a adăugat că cei mici ar trebui, de asemenea, să fie încurajaţi să se joace cu păpuşi care nu seamănă cu ei pentru a-i ajuta să "înţeleagă şi să celebreze importanţa incluziunii".
465 afișări
Imaginea articolului Prima păpuşă din istorie cu aparat auditiv. Barbie îi ajută pe copii să înţeleagă importanţa incluziunii

Sursa foto: Twitter

Pentru Barbie cu aparate auditive, compania a apelat la expertiza Dr. Jen Richardson, un practician de top în audiologie educaţională, pentru a ajuta la imitarea cu acurateţe a dispozitivelor din spatele urechii pentru jucărie.
 
Richardson a declarat că Barbie cu coadă de cal, completată cu un aparat auditiv roz aprins, ar putea să-i inspire pe cei care s-au confruntat cu pierderea auzului. „Sunt mai mult decât încântată pentru ca tinerii mei pacienţi să vadă şi să se joace cu o păpuşă care le seamănă", a declarat ea într-un comunicat de presă.
 
Modificări au fost făcute şi în ceea ce priveşte tipul de corp stereotipic al lui Barbie. De la piepturi mai mici la figuri mai pline şi chiar păpuşi masculine mai subţiri şi mai puţin musculoase, noile jucării sunt menite să fie mai reprezentative pentru tipuri de corpuri variate.
 
Gama de păpuşi Barbie a devenit din ce în ce mai diversă în ultimii ani, potrivit CNN.
 
În 2019 au lansat o Barbie blondă, cu ochi albaştri, într-un scaun cu rotile şi o păpuşă brunetă cu un picior protetic.
 
În 2020, compania a dezvăluit o Barbie de culoare cu afecţiunea pielii vitiligo, aceasta a devenit una dintre cele mai bine vândute din linia Fashionista în SUA în acel an, potrivit companiei.
 
În mod similar, în 2021, o păpuşă de culoare cu o coafură afro a fost un succes global, clasându-se printre primele cinci cele mai populare modele la nivel mondial.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici