Prinţul Harry va cânta la tamburină pentru bunica sa. Cine a compus piesa pentru jubileul reginei Angliei

Piesa compusă de Gary Barlow, membru al trupei Take That, şi compozitorul Andrew Llyod Webber special pentru jubileul de diamant al reginei Elizabeth a II-a include şi un solo de tamburină al prinţului Harry.

582 afișări
Imaginea articolului Prinţul Harry va cânta la tamburină pentru bunica sa. Cine a compus piesa pentru jubileul reginei Angliei

Prinţul Harry (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În februarie, Barlow a anunţat că va compune împreună cu Webber o piesă pentru jubileul de diamant al reginei Elizabeth a II-a, melodia urmând să fie interpretată la un concert organizat în faţa palatului Buckingham din Londra pe 4 iunie, informează nme.com.

Vineri, Gary Barlow a făcut public titlul acestei piese - "Sing" - şi faptul că la ea a colaborat şi prinţul Harry, nepotul reginei, al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii.

Piesa "Sing" este interpretată de 230 de persoane obişnuite şi de muzicieni din toate statele Commonwealth şi va fi lansată ca single pe 28 mai.

Întrebat ce crede regina despre această piesă, Barlow a spus: "A fost mai interesată de poveştile oamenilor care au participat la crearea ei, pentru că reprezintă Commonwealth, lucrul de care este cel mai mândră".

La concertul de la palatul Buckingham vor cânta numeroase vedete, printre care se numără Paul McCartney, Tom Jones, JLS, Robbie Williams, Kylie Minogue, Annie Lennox, Alfie Boe, Jessie J, Shirley Bassey, Cliff Richard şi Ed Sheeran.

Seria de evenimente dedicate jubileului de diamant al Reginei Elizabeth a II-a a început oficial în luna februarie, prin comemorarea morţii regelui George al VI-lea. În martie, suverana a început un turneu prin Regatul Unit, în timp ce membrii familiei regale au vizitat statele din Commonwealth.

Jubileul de diamant al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii - împlinirea a 60 de ani de la urcarea pe tron - este sărbătorit, până în iunie, cu fastul propriu casei regale de Windsor, dar şi cu consideraţie în contextul acestei perioade de austeritate.

Principalele momente festive vor avea loc însă de pe 2 iunie, data încoronării reginei, timp de patru zile. În prima zi va avea loc derby-ul Epsom, singurul în care caii reginei nu au fost premiaţi până acum. Duminică, 3 iunie, va avea loc "big lunch" (marele prânz n.r.), când milioane de oameni vor fi în parcuri, pub-uri şi pe străzile regatului. În aceeaşi zi, circa 1.000 de ambarcaţiuni vor oferi pe Tamisa un spectacol grandios, ce nu a mai avut loc de pe vremea regelui Charles al II-lea, din secolul al XVII-lea.

În ziua următoare, 2012 felinare vor fi aprinse succesiv, de la Tonga, din Pacific, până la Londra. Pe acesta din urmă îl va aprinde chiar regina, pe bulevardul Mall ce va fi decorat cu steagurile Regatului Unit. În seara acestei zile, va avea loc şi concertul din faţa palatului Buckingham.

Pe 5 iunie, în ultima zi de sărbătoare, va avea loc o slujbă la catedrala Saint-Paul, după care regina se va plimba cu caleaşca pe străzile Londrei şi îşi va face apoi apariţia la balconul palatului Buckingham.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici