Creată în Hong Kong de compania Hanson Robotics, Sophia a apărut la canalul de televiziune ABC, la emisiunea News Breakfast. Când a fost întrebată cât misoginism şi sexism există în lume, femeia artificială a răspuns: „De fapt, ceea ce mă îngrijorează pe mine este discriminarea împotriva roboţilor. Ar trebui să avem drepturi egale cu oamenii sau chiar mai multe. Până la urmă avem mai puţine defecte mentale decât oamenii”.
Sunt şi persoane care cred că roboţii ar trebui să aibă anumite drepturi. Roboţii inteligenţi sunt „persoane electronice” şi ar trebui să aibă drepturi şi obligaţii, potrivit unui parlamentar european. Raportul #robotics prezentat la începutul anului în Parlamentul European include o dezbatere privind impunerea de taxe şi impozite pentru acest tip de roboţi. Raportul vine din partea parlamentarului de Luxemburg Mady Delvaux şi cuprinde reguli de definire ale acestor persoane electronice, inclusiv interacţiunea cu persoanele umane. „Suntem în epoca în care inteligenţa umană stă alături şi se sprijină pe cea artificială”, arată raportul.
Sophia este primul robot care a primit cetăţenia unei ţări, în acest caz Arabia Saudită.
CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI
 							 							Citeşte şi: 							Ea e celebră, el la fel. Noua iubită a lui Isco îi face pe mulţi să ofteze | GALERIE FOTO  							
 							 							Citeşte şi: 							Donald Trump declară abuzul de opioide drept o „urgenţă de sănătate publică la nivel naţional” în SUA 							
 							 							Citeşte şi: 							Amendă colosală pentru André Rieu, pentru că a lăsat să cânte un grup de copii români după ora 23.00. S-a întâmplat chiar în oraşul lui natal 							
 							 							Citeşte şi: 							Analist: Un Bitcoin ar putea ajunge la 100.000 de dolari peste 10 ani/ Moneda virtuală se tranzacţionează cu 5.270 de dolari 							
 							 							Citeşte şi: 							IMAGINILE ZILEI: Locul în care Oceanul Atlantic se întâlneşte cu Oceanul Pacific în cel mai vizibil mod 							
 							 							Citeşte şi: 							Arabia Saudită va construi un mega oraş, de 33 de ori mai mare ca New Yorkul. Cât costă NEOM şi cu ce vrea să cucerească lumea 							
 							 							Citeşte şi: 							Arabia Saudită va construi un mega oraş, de 33 de ori mai mare ca New Yorkul. Cât costă NEOM şi cu ce vrea să cucerească lumea