Bacterii care provoacă astm, descoperite în ţigările electronice/ Concluziile cercetătorilor, alarmante

Peste un sfert din ţigările electronice sunt contaminate cu bacterii care provoacă astm, inflamaţii şi reducerea capacităţii pulmonare, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Harvard, din SUA, citat de The Telegraph.

2241 afișări
Imaginea articolului Bacterii care provoacă astm, descoperite în ţigările electronice/ Concluziile cercetătorilor, alarmante

în premieră: Bacterii care provoacă astm, descoperite în ţigările electronice

Specialiştii, care au analizat pentru studiu 75 de produse populare, atât cartuşe de unică folosinţă, cât şi dispozitive cu lichid, spun că aceşti compuşi descoperiţi în ţigările electronice aparţin aceluiaşi tip care se găseşte în centrele de incinerare a deşeurilor.

În plus, produsele cu arome dulci fructate, foarte populare în rândul adolescenţilor, sunt cele care conţin cele mai multe toxine.

Studii anterioare au arătat că arome comune folosite pentru ţigările electronice sunt asociate unor severe maladii respiratorii.

Însă aceasta este pentru prima dată când au fost descoperite în dispozitive substanţe biologice potenţial dăunătoare.

Campaniile de sănătate publică desfăşurate în Marea Britanie le recomandă fumătorilor să schimbe ţigaretele clasice cu cele electronice, motivând că cele din urmă afectează sănătatea cu cel mult 5% comparativ cu primele.

Demersul a fost criticat de cercetători, care spun că este prea devreme pentru a cunoaşte adevăratele efecte ale folosirii ţigaretelor electronice.

Potrivit noului studiu, publicat în Environmental Health Perspectives, 27% dintre dispozitivele analizate au prezentat urme de endotoxine - substanţe toxice conţinute de bacterii gram negative -, care se găsesc de obicei în mediile agricole şi industriale, iar 81%, urme de glucan, care se găseşte în pereţii celulari ai fungilor. Ambele provoacă maladii respiratorii acute şi cronice în rândul persoanelor care lucrează în anumite medii, precum incinerarea deşeurilor.

Mostrele de cartuşe prezentau concentraţii de 3,2 ori mai mari de glucan comparativ cu aromele lichide. Concentraţiile de glucan erau, de asemenea, mai mari în produsele mentolate decât în cele fructate. Însă cele fructate conţineau concentraţii mai mari de endotoxine.

Cercetătorii sunt de părere că materiile prime folosite în producerea aromelor ar putea fi sursa contaminării cu microbi. Procesul de contaminare ar putea avea loc în oricare etapă a producţiei. O altă ipoteză ar fi că, în cazul cartuşelor de unică folosinţă, bumbacul folosit la producerea acestora ar putea fi sursa de contaminare.

Luna trecută, o anchetă realizată de publicaţia britanică Daily Telegraph a scos la iveală faptul că platforma de socializate online Instagram promovează aceste produse în rândul copiilor cu vârsta de 13 ani cu ajutorul benzilor desenate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici