Schimbările climatice vor cauza reducerea drastică a alimentelor. Câţi vor muri de foame în 2050

Un studiu publicat în revista medicală "The Lancet" arată că schimbările climatice generate de încălzirea globală vor provoca peste 500 de mii de decese suplimentare în întreaga lume, principala cauză fiind scăderea productivităţii agricole, ceea ce va duce la dispariţia unor alimente, scrie Gândul.

691 afișări
Imaginea articolului Schimbările climatice vor cauza reducerea drastică a alimentelor. Câţi vor muri de foame în 2050

Schimbările climatice vor cauza reducerea drastică a alimentelor. Câţi vor muri de foame în 2050 (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/Hepta)

Studiul, realizat de Universitatea Oxford, este primul care analizează impactul schimbărilor climatice asupra dietei şi greutăţii oamenilor, în 155 de state ale lumii. Tot în premieră, această cercetare estimează numărul deceselor provocate din aceste cauze la nivelul anului 2050, afirmă Marco Springmann, coordonatorul proiectului, potrivit Gândul.

Încălzirea globală generează cu precădere fenomene meteorologice extreme, ploile abundente sau seceta intensă având un impact devastator asupra producţiei agricole.

Potrivit Gândul, dacă schimbările climatice vor continua, creşterea estimată a producţiei agricole va fi mai mică cu o treime, ceea ce va genera la nivel individual o scădere de 3,2% a cantităţii de alimente disponibile. În cazul fructelor şi legumelor, reducerea va fi şi mai mare ajungând până la 4%. Şi consumul de carne roşie va fi mai mic, însă cu doar 0,7% faţă de cel din anul 2010, potrivit estimării cercetătorilor.

"Aceste modificări pot fi responsabile pentru aproximativ 529.000 de decese suplimentare în 2050", a mai precizat Springmann.

"Studiul nostru arată că un declin, chiar şi modest, al cantităţii de hrană disponibile pentru fiecare persoană ar putea duce la schimbări în conţinutul energetic şi în structura regimului alimentar, iar aceste modificări vor avea consecinţe importante asupra sănătăţii", au mai spus autorii cercetării.

Ţările cele mai afectate de foame vor fi cele cu venituri reduse şi medii, în special din regiunea de vest a Pacificului, unde se estimează că se vor înregistra cele mai multe decese, peste 260 de mii. Autorii studiului afirmă că locul secund va fi ocupat de Asia de Sud-Est, unde vor muri de foame, în jur de 165 de mii de oameni.

Aproape trei sferturi dintre decese vor avea loc în China şi în India, dar şi în Africa, care va ajunge în fruntea listei în ceea ce priveşte decesele adulţilor legate de slăbirea excesivă a acestora.

"Consumul redus de fructe şi legume ar putea duce la de două ori mai multe decese din cauza malnutriţiei", susţin specialiştii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici