Secretul ascuns într-una dintre cele mai frumoase peşteri din lume, situate în România - GALERIE FOTO

Peştera Lacul Verde, denumită şi Peştera cu Lac, este situată în peretele vestic al Muntelui Stogşoare, la o altitudine absolută de circa 990 metri şi relativă de 140 metri faţă de talvegul văii râului Cheia, în versantul stâng al Ogaşului Ursului, din Munţii Căpăţânii, Masivul Buila – Vânturariţa.

2127 afișări
Imaginea articolului Secretul ascuns într-una dintre cele mai frumoase peşteri din lume, situate în România - GALERIE FOTO

Secretul ascuns într-una dintre cele mai frumoase peşteri din lume, situate în România

GALERIE FOTO 

Peştera Lacul Verde şi-a căpătat denumirea după culoarea intensă a lacului pe care îl ascunde între pereţii săi de stâncă, un ochi de apă de circa 10 metri pătraţi, dar cu o adâncime care atinge în unele locuri chiar şi 3 metri, relatează One.ro.

A fost explorată şi cartată în anul 1978 de către Cercul de Speologie “Niphargus” din Râmnicu Vâlcea, fiind una dintre cele mai apreciate si vizitate peşteri din zonă, adăpostind puncte fosilifere şi faună cavernicolă de interes.

Prezenţa lacului într-o peşteră fosilă suspendată în calcare puternic fisurate se explică prin impermeabilizarea puţului galeriei cu argilă de decalcifiere. Prin deschiderea unor fisuri, este posibil ca lacul să se dreneze, ca şi cel din Peştera Pagodelor.

Citeşte continuarea articolului în One.ro.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici