Şi-au botezat copiii cu numele lui Hitler. Povestea părinţilor nazişti şi a familiei lor

Un bărbat şi o femeie şi-au botezat trei din cei patru copii cu nume naziste, stârnind revoltă şi măsuri dure din partea autorităţilor americane.

5555 afișări
Imaginea articolului Şi-au botezat copiii cu numele lui Hitler. Povestea părinţilor nazişti şi a familiei lor

Şi-au botezat copiii cu numele lui Hitler. Povestea părinţilor nazişti şi a familiei lor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Heath şi Deborah Campbell şi-au botezat copiii Adolf Hitler Campbell, Joycelynn Aryan Nation şi Honszlynn Hinler, scrie dailymail.co.uk.

Cei trei copii au fost luaţi în custodia autorităţilor în 2009, iar cu câteva luni în urmă a fost luat şi cel de-al patrulea copil, Hons, la doar câteva ore după ce s-a născut.

Un judecător din New Jersey a decis că cei patru copii nu vor fi înapoiaţi familiei.

Numele de inspiraţie nazistă au fost făcute publice după ce o cofetărie le-a refuzat părinţilor dorinţa de a decora un tort cu mesajul "La mulţi ani Adolf Hitler".

În 2010, un tribunal din New Jersey a decis că existau suficiente probe de abuz şi neglijenţă pentru a lua copiii din mediul familial. Autorităţile au declarat că decizia nu a avut nicio legătură cu numele micuţilor.

"Aceşti copii nu au fost abuzaţi. Copiii noştri nu ne-au fost luaţi din cauza abuzurilor, ci din cauza faptului că sunt cinstit în legătură cu cine sunt. Dacă va trebui să renunţ la nazism, o voi face. Copiii sunt sufletul meu" a declarat Heath Campbell, tatăl copiilor.

Dovezile anchetatorilor arată că ambii părinţi au fost victime ale abuzurilor în copilărie şi au suferit de dizabilităţi fizice şi psihice. Fiul cel mare al celor, doi, Adolf, ameninţa frecvent că va ucide oameni.

Campbell a motivat alegerea numelui pentru fiul său Adolf spunând că nicio altă persoană din lume nu va mai avea acel nume.

Campbell, care are un tatuaj cu o svastică pe gât, şi-a văzut ultima dată copiii anul trecut. În prezent acesta este despărţit de soţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici