Ştefan Bănică a lansat videoclipul noului său single, "Nu e prea târziu". Ascultă piesa - VIDEO

Ştefan Bănică a lansat, joi, videoclipul noului său single, "Nu e prea târziu", albumul pe care se regăseşte această melodie urmând să fie lansat în toamnă, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

423 afișări
Imaginea articolului Ştefan Bănică a lansat videoclipul noului său single, "Nu e prea târziu". Ascultă piesa - VIDEO

Ştefan Bănică Jr. (Imagine: Vlad Chirea/Mediafax Foto)

Videoclipul a fost filmat chiar în studio, în timpul înregistrării single-ului. Alături de Ştefan Bănică şi întreaga sa echipă s-a aflat şi o fană din Bucureşti, care a avut ocazia să asiste şi să urmărească, pas cu pas, tot procesul înregistrării noului cântec semnat Ştefan Bănică.

"Videoclipul piesei «Nu e prea târziu» a fost filmat în studio chiar atunci când am înregistrat piesa, ca să surprindem atmosfera de lucru. Mulţi dintre cei care îmi iubesc muzica mi-au scris pe Facebook sau pe site că şi-ar dori să poată asista la o sesiune de înregistrări, să vadă cum lucrăm. Şi am ales, dintre cei care mi-au scris, o fată din Bucureşti, care face parte dintre prietenii de pe pagina mea de Facebook - http://www.facebook.com/StefanBanicaOfficial - şi care a stat alături de noi pe tot parcursul înregistrării. Toţi am fost relaxaţi, binedispuşi, am râs şi am cântat, ceea ce se poate vedea şi în videoclip", a declarat Ştefan Bănică.

"«Nu e prea târziu» e un cântec de dragoste în care am pus accent pe stare, emoţie şi versuri. Chitara electrică are un sound aparte şi îmbracă piesa într-un stil vintage. Consider că e un cântec binevenit în peisajul muzical actual şi sper să vă placă, să-l fredonaţi. În plus, vreau să le mulţumesc tuturor celor care îmi scriu, care sunt alături de noi şi celor cu care interacţionez pe pagina mea de Facebook", a adăugat artistul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici