Străduța care l-a inspirat pe George Coșbuc să scrie „Iarna pe uliță” este reală și se află într-un sat din Mărginimea Sibiului

Ce este o „hoapă”?

O „hoapă” este o străduță abruptă (ba chiar o uliță, că nu e chiar așa de rang înalt), ideală pentru dat cu sania.

Vezi galeria foto
4 poze

Probabil că vine din substantivarea interjecției „hop”.

„Hai la hoapă” ar putea însemna, prin urmare, „hai acolo unde cădem și facem hop”.

Hoapa care l-a inspirat pe Coșbuc

Despre „hoapă” vorbește profesorul Petru Jurca, fost director al școlii din „Gura Râului”, satul în care venea să stea adesea poetul George Coșbuc, când era ziarist la „Tribuna” și pe care-l găzduia preotul Manta, după cum relatează Consiliul Județean Sibiu pe pagina sa oficială de Facebook.

Coșbuc venea des la familia preotului Manta, o familie care a dat numai preoți vreme de 300 de ani.

„Gura Râului” e prin Mărginimea Sibiului. De pe aici au plecat și Blaga, și Slavici, și Ilarie Chendi, și Goga… Puțin mai încolo, mai era și Rebreanu.

Șefa UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța, schimbată din funcție

Corpurile grecilor morți în accidentul din Timiș vor fi repatriate joi

„Hoapa Meli”. „Și pe râu e numai fum / Vântu-i liniștit acum”

Profesorul Petru Jurca, descris drept o „enciclopedie vie a satului”, vorbește despre „hoape” cu naturalețe și spune că o anume hoapă din satul „Gura Râului” l-a inspirat pe Coșbuc să scrie „Iarna pe uliță”.

„Aceasta este Hoapa Meli”, spune profesorul despre această pantă care urcă de la șosea spre Hodrea.

„Aici veneau copiii la săniat, iar Coșbuc a imortalizat scena în poezia Iarna pe uliță. Când scrie că pe râu e numai fum, se referă la Cibinul din capătul străzii, acoperit de fumul care ieșea din hornuri. Iar roata morii trimite la vechea moară din apropiere, dispărută mai târziu, odată cu construirea microhidrocentralei”, povestește acesta pe pagina de FB a CJ Sibiu.

Reporterul bucuriilor simple

Acum, că știm despre „hoapă”, altfel ne imaginăm versurile astea:

„Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin țipând
Și se-mping și sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând”.

Această bucurie pe care nu putem decât s-o intuim astăzi s-a stins acum aproape 50 de ani, povestește profesorul.

„Cred că era în iarna lui 1975, când un băiat a fost la un pas de moarte, trecând cu sania printre roțile unui camion încărcat cu lemne. Nu a mai putut opri înainte de șosea”, își amintește profesorul.

La sfârșitul anilor ’70, construirea barajului a adus un trafic intens, iar copiii au fost nevoiți să-și caute alte locuri de joacă.

A rămas fumul alb de-o parte și de alta a hoapei. A rămas gerul aspru și a rămas zăpada groasă.

„Pe vremea lui Coșbuc, aici erau doar două case, ambele din lemn. Pe una am prins-o și eu, copil fiind. Acum, satul a crescut, urcând până în Hodrea, unde s-a format un mic cartier”.

Timpurile s-au schimbat. Și modul copiilor de a fi copii s-a schimbat.

Rămâne, totuși o relatare de la fața locului (ba nu: poezie).

Și mai rămâne o stradă (ba nu, o uliță). O hoapă.

„Se povestea prin sat despre petrecerile pe care preotul Manta le dădea pentru oaspeții de seamă. Se spune că, la una dintre aceste agape, Coșbuc a fost provocat să improvizeze câteva versuri. Și a făcut-o, cu umor:

Cine dă vinul cu canta?
Popa Manta!
Cine-i beat ca un butuc?
Coșbuc!”

„Hoapa Meli” rămâne, probabil, cea mai „fidelă” evocare a copilăriei, cea mai cinematografică arie a bucuriei simple.

Oamenii locului o știu.