Un costum purtat de Obama stârneşte vâlvă pe reţele de socializare - FOTO

Barack Obama a vorbit despre criza din Ucraina, despre conflictele din Siria şi Irak, dar costumul de culoarea nisipului pe care l-a purtat este cel care a devenit "vedeta" pe reţelele de socializare, după conferinţa pe care preşedintele american a susţinut-o joi.

501 afișări
Imaginea articolului Un costum purtat de Obama stârneşte vâlvă pe reţele de socializare - FOTO

Un costum purtat de Obama stârneşte vâlvă pe reţele de socializare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Costumul deschis la culoare, în tonuri de crem, a lăsat impresia că Barack Obama - care se îmbracă de obicei sobru - "plutea" în haină, probabil din cauza umerilor falşi un pic prea generoşi.

Printre "perlele" produse pe Twitter de această apariţie, jurnalistul politic Molly Ball a transformat "The Audacity of Hope" (Îndrăzneala de a spera), titlul unei cărţi a preşedintelui american, în "The Audacity of Taupe (gri-maroniu)".

Mai direct, Nick Confessore, un jurnalist de la The New York Times (NYT), a scris "Yes, we tan" (Da, ne bronzăm), o trimitere la celebrul slogan "Yes, we can" (Da, putem), mottoul primei campanii prezidenţiiale a lui Barack Obama, în 2008.

Unii utilizatori de Twitter au salutat "curajul" preşedintelui american. Însă Jared Keller, a cărui atenţie a fost atrasă de tăietura demodată a hainei, a scris, pe un ton sarcastic, "preşedintele Obama a venit să vă vândă o asigurare împotriva tornadelor".

Cazul aproape că a eclipsat teme foarte grave abordate în această conferinţă de presă, de la intervenţia rusă în Ucraina şi situaţia economiei americane şi până la situaţia din Siria.

Totuşi, Barack Obama, căruia-i plac în general costumele închise la culoare, a mai purtat un costum crem, la o ieşire de Paşti, anul acesta.

Casa Albă nu a făcut niciun comentariu, iar preşedintele îşi face prea puţine griji despre opinia publică atunci când este vorba despre obiceiurile sale vestimentare.

În ediţia americană a revistei Vanity Fair din octombrie 2012, el afirma că nu vrea să "ia decizii despre ceea ce mănâncă ori poartă". "Am prea multe alte decizii de luat", spunea preşedintele Statelor Unite.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici