Un judecător i-a ordonat fiului adolescent al Madonnei, Rocco, să petreacă Crăciunul alături de mama lui

Un judecător american a emis o hotărâre prin care l-a somat pe fiul adolescent al Madonnei, pe care artista îl are cu regizorul britanic Guy Ritchie, să revină în Statele Unite şi să petreacă Crăciunul alături de mama lui, la New York, informează contactmusic.com.

638 afișări
Imaginea articolului Un judecător i-a ordonat fiului adolescent al Madonnei, Rocco, să petreacă Crăciunul alături de mama lui

Un judecător i-a ordonat fiului adolescent al Madonnei să petreacă Crăciunul alături de mama lui

O veritabilă bătălie judiciară în privinţa custodiei a avut loc miercuri dimineaţă, la Tribunalul Superior din Manhattan, New York, după ce Rocco, fiul în vârstă de 15 ani al Madonnei, ar fi refuzat să urce la bordul unui avion care efectua o cursă spre acest oraş, după ce a petrecut câteva zile la Londra alături de tatăl său, regizorul Guy Ritchie.

Eric Buckely, avocatul cineastului britanic, a spus că Rocco îşi doreşte să petreacă sărbătorile de iarnă alături de tatăl său, iar justiţia ar trebui să îi permită acest lucru.

"S-a exprimat foarte clar şi a spus că nu vrea să se întoarcă la New York", a declarat în instanţă avocatul Eric Buckley.

Madonna a încercat să intervină imediat, însă a fost oprită de avocata ei, Eleanor Alter, precizează New York Daily News.

Judecătoarea Deborah Kaplan a decis în favoarea Madonnei, dar a sugerat în acelaşi timp că Rocco, care va avea propriul avocat, ar trebui să discute despre preferinţele sale cu ambii părinţi.

"Decid în favoarea dumneavoastră, oferindu-vă uşurarea de care aveţi nevoie", a spus judecătoarea, adresându-i-se cântăreţei, care locuieşte la New York. "Am hotărât ca fiul vostru să revină la New York. Dacă el vrea să locuiască cu tatăl său, va putea să o facă ulterior, dar trebuie să se întoarcă mai întâi alături de mama lui".

Madonna şi Guy Ritchie au divorţat în 2008, după o căsnicie care a durat aproape opt ani, pe durata căreia au adoptat un alt fiu, David Banda, în vârstă de 10 ani.

Celebra cântăreaţă are şi două fiice - Lourdes Leon, în vârstă de 19 ani, fiica ei biologică pe care o are cu antrenorul de fitness Carlos Leon, şi Mercy James, o fetiţă în vârstă de 9 ani, pe care a adoptat-o după divorţul de Guy Ritchie.

La rândul său, regizorul Guy Ritche are trei copii cu noua lui soţie, modelul Jacqui Ainsley, cu care s-a căsătorit în iulie 2015.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici