Un militar român care s-a întâlnit cu Waters: A reuşit să dărâme un zid întins pe tot estul Europei

Câţiva militari români răniţi în misiuni în Irak şi Afganistan s-au întâlnit cu Roger Waters în culisele show-ului "The Wall", care a avut loc miercuri seară, în Capitală, artistul dorind să le mulţumească pentru sacrificiul lor în operaţiunile de menţinere a păcii în zone afectate de conflicte.

304 afișări
Imaginea articolului Un militar român care s-a întâlnit cu Waters: A reuşit să dărâme un zid întins pe tot estul Europei

Roger Waters (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Miercuri, la 18.30, în faţa porţilor din fier din Piaţa Constituţiei, câţiva militari români care au fost grav răniţi în misiunile din Afganistan şi Irak aşteptau să intre în spaţiul de concert. De altfel, ei au fost singurii spectatori care s-au putut întâlni faţă în faţă cu Roger Waters. Artistul, al cărui tată a murit în cel de-Al Doilea Război Mondial, a decis ca în pauza show-ului "The Wall" - care vorbeşte despre victimele sistemelor politice, conflictelor şi ideologiilor - să cunoască militari veterani din ţările în care cântă.

Printre cei pregătiţi să îl cunoască pe artist s-a numărat şi Laurenţiu Şerban. În 2006, Laurenţiu Şerban se afla în misiune în Afganistan, iar, în timpul unei misiuni de patrulare, automobilul în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Despre prezenţa sa la concert, Şerban a spus că este rezultatul unei surprize.

"Când am primit telefonul să particip la concert, nu speram... E o mare bucurie, pentru că eu sunt dintre cei care au crescut cu această muzică. Este un mare eveniment în România", a declarat Laurenţiu Şerban pentru MEDIAFAX.

Cântecul său preferat din discografia Pink Floyd este "Shine on You Crazy Diamond", pe care l-a ascultat prima dată când avea 10 ani. "N-aş vrea să intru în polemică, dar mi-aş dori şi eu, probabil ca şi Roger Waters, ca omenirea să ajungă la acel stadiu de înţelepciune încât să nu mai fie necesară meseria mea de militar", a spus Laurenţiu Şerban despre mesajul show-ului lui Waters.

"A reuşit să dărâme un zid destul de mare, care s-a întins pe tot estul Europei. E o mare onoare să îl întâlnesc. Nu vreau să îl întreb ceva, vreau doar să îmi exprim onoarea că m-am întâlnit cu el şi am avut această ocazie unică", a completat Laurenţiu Şerban pentru MEDIAFAX.

Un alt militar aflat pe lista celor cu care s-a întâlnit Waters, Dorin Petruţ, a apreciat gestul artistului. "Nu există pace fără război. Pentru democraţie şi libertate mai trebuie să plătim şi cu sânge. Contează că cineva se mai uită şi la sacrificiile făcute de noi", a declarat acesta. În 2007, Petruţ se afla în misiune în Irak şi a fost rănit grav în urma unei explozii.

Cântecul formaţiei Pink Floyd pe care îl preferă Petruţ este "Another Brick in the Wall", pe care îl ştie din liceu, dar, când vine vorba de asocierea dintre muzică şi meseria sa, acesta vorbeşte despre melodii "adecvate". "Pentru misiuni avem rock 'n' roll, pentru dor de casă, doinele, iar pentru relaxare, Jean Michel Jarre, Pink Floyd, câteodată Abba", a spus acesta zâmbind.

În ceea ce priveşte întâlnirea cu Roger Waters, acesta a declarat: "Vreau doar să îi strâng mâna. Consider că s-au pus toate întrebările şi s-au primit toate răspunsurile".

Muzicianul britanic Roger Waters a susţinut, miercuri seară, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, impresionantul show "The Wall", în faţa unui public de peste 50.000 de persoane.

Publicul de la Bucureşti a făcut cunoştinţă cu personaje uriaşe, gonflabile, precum "profesorul terorist", care apare în piesa "Another brick in the wall", sau, spre final, un porc mistreţ uriaş, care avea tatuate pe el simboluri precum secera şi ciocanul, zvastica, dar şi logouri ale unor mari corporaţii.

Din show nu au lipsit hiturile "Mother", "Good bye Blue Sky", "Hey you", Comfortably Numb".

Spectacolul a beneficiat de prezenţa unui cor de copii români, selectaţi special de echipa lui Roger Waters, pentru a-l acompania pe rocker la piesa "Another brick in the wall", alături de uriaşul "profesor" gonflabil. Celebra piesă este unul dintre cele mai aşteptate momente din show-urile "The Wall", aceasta fiind cu atât mai specială cu cât Roger Waters o interpretează de fiecare dată alături de copii din ţara gazdă, iar România nu a făcut excepţie.

Roger Waters "şi-a făcut temele" pentru concert, susţinând un mic discurs în limba română. "Bună seara! Bine aţi venit. Sunt foarte fericit că mă aflu aici", a spus Waters, înainte să le mulţumească copiilor români din cor pentru prestaţia lor pe scenă.

Superproducţia "The Wall" este inspirată de cel de-al unsprezecelea album, omonim, al trupei Pink Floyd. Considerat o adevărată capodoperă, show-ul "The Wall" este combinaţia perfectă de muzică live, proiecţii impresionante, efecte vizuale uimitoare şi decoruri grandioase, toate reunite într-o construcţie colosală, concepută sub forma celebrului zid. Spectacolul reia povestea lui Pink, personajul principal al albumului, întreaga punere în scenă bucurându-se în prezent de avantajele tehnologiei, oferindu-le fanilor nu doar un simplu concert, ci o producţie multidimensională fabuloasă despre care întreaga presă internaţională vorbeşte la superlativ.

"The Wall" este unul dintre cele mai emblematice albume din istoria muzicii, cu efecte profunde asupra culturii pop, rezonând cu multe generaţii de fani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici