Un tânăr, câştigător la crosul pe tocuri de la Festivalul "Femei pe Mătăsari"

Un tânăr în vârstă de 31 de ani a participat, duminică seară, la crosul pe tocuri organizat în scop caritabil în cadrul Festivalului Urban "Femei pe Mătăsari" din Bucureşti şi a şi câştigat una dintre cele trei probe.

1247 afișări
Imaginea articolului Un tânăr, câştigător la crosul pe tocuri de la Festivalul "Femei pe Mătăsari"

Un tânăr, câştigător la crosul pe tocuri de la Festivalul "Femei pe Mătăsari" (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Startul pentru cros, care a inclus trei curse - Charleston Chicks (3-5 cm), 60's Retro (5,1-8,5 cm) şi Disco Elevators (peste 8,5 cm) -, a fost dat în jurul orei 18.00.

La prima cursă au fost 14 participante, încălţate în pantofi sau sandale şi îmbrăcate în fuste, care au alergat pe o porţiune din strada Mătăsari, încurajate de vizitatorii festivalului, de pe margine.

Cea de-a treia cursă a fost câştigată de un tânăr, în pantaloni scurţi şi cămaşă, bărbos şi cu ochelari, purtând o pereche de pantofi roşii clasici cu vârf ascuţit. Recomandându-se drept Iulian Văcărean, membru al Asociaţiei Beneva - care a organizat festivalul Femei pe Mătăsari -, tânărul a precizat că este prima lui competiţie şi a dorit să participe la acest eveniment care a avut loc în scop caritabil, în beneficiul secţiei de onco-pediatrie a Spitalului Marie Curie din Bucureşti. Pentru fiecare metru alergat pe tocuri de participante şi cei doi participanţi s-au donat câte 2 euro.

TITLURILE ZILEI

Despre alegerea pantofilor, Văcărean a mai spus că cei cu care a alergat i-a găsit la sora lui.

În urma participantelor la cros au mers câteva contra-manifestante, care afişau pe nişte foi mesaje precum "Cursa pe tocuri egal sexism" şi strigau "Ruşine". Un băiat de pe margine a remarcat însă: "Da, nu aveţi tocuri, dar aveţi balerini!".

Pe de altă parte, ele le-au felicitat pe concurente, care şi-au dat tocurile jos după cursă şi le-au îndemnat să alerge împreună desculţe.

De vineri până duminică, strada Mătăsari s-a umplut de standuri cu diverse produse, mini-terase, o scenă de concerte, un spaţiu pentru proiecţii de filme şi multă lume. Au venit, de asemenea, mai multe asociaţii pentru a-şi promova diversele cauze sociale, ca Împreună, care desfăşura o campanie pentru "împuternicirea femeilor rome pe piaţa muncii", şi reprezentanţi ai Paramongols, care, după ce au donat o ambulanţă în Mongolia, parcurgând tot drumul cu aceasta, în vara anului trecut, îşi propun acum să facă acelaşi lucru, însă cu o maşină de pompieri în care vor călători trei fete, "10.000 de kilometri, fără epilator".

Festivalul Urban "Femei pe Mătăsari", aflat la cea de-a doua ediţie, este un eveniment care aduce sub lumina reflectoarelor universul feminin în plină expansiune creativă, potrivit organizatorilor.

Asociaţia Beneva îşi propune ca prin proiectele culturale, educaţionale şi sociale (Femei pe Mătăsari, Home Mătăsari, Home Matache, Paşi către Viaţă, Ziua Poveştilor - Moş Poveste) să dea un suflu nou societăţii şi să aducă la un loc cât mai mulţi oameni deschişi către artă şi cultură, care să înceapă împreună un manifest de schimbare a vieţii urbane.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici