VIRAL Ce a făcut un bărbat pentru soţia lui bolnavă de cancer a atins milioane de inimi. Fotografia a devenit virală

Mackenna Newman, o adolescentă de 17 ani din California, a publicat o fotografie pe Twitter, în care tatăl ei face cel mai emoţionant gest pentru soţia sa bolnavă de cancer, care trebuie să stea izolată în dormitor din cauza tratamentului cu radiaţii la care este supusă.

1456 afișări
Imaginea articolului VIRAL Ce a făcut un bărbat pentru soţia lui bolnavă de cancer a atins milioane de inimi. Fotografia a devenit virală

VIRAL Ce a făcut un bărbat pentru soţia lui bolnavă de cancer a atins milioane de inimi. Fotografia a devenit virală (Imagine: Shutterstock/ Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit Independent.co.uk, mama tinerei, Marci, a fost diagnosticată cu cancer tiroidian în luna octombrie a anului trecut, iar săptămâna aceasta a trebuit să stea izolată în dormitorul ei, din cauza tratamentului cu radiaţii.

Vineri, Mackenna a publicat pe Twitter o fotografie emoţionantă cu tatăl său, care nu vrea să stea departe de soţia lui nici măcar o secundă.

“Tata şi-a aranjat un birou la uşa dormitorului în care stă mama, ca să îi ţină companie, iar eu plâng”, a fost mesajul postat de tânără pe Twitter.

Mackenna a spus că tatăl ei a stat la uşa camerei ”tot timpul”, iar potrivit lui Marci, acest lucru nu este neobişnuit pentru Jon:

“Jon merge cu mine la fiecare programare la doctor, la fiecare test, fiecare operaţie, fiecare radiaţie. După cum puteţi vedea, dacă nu poate sta lângă mine, se apropie cât de mult poate”.

Iată fotografia: 

 

Mackenna a vrut să sărbătorească într-un fel relaţia specială a părinţilor ei şi a publicat fotografia în mediul online, unde a atras deja mii de reacţii pozitive.

Internauţii nu au întârziat să îşi arate aprecierea faţă de cuplu:

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici