Prognoza meteo. Vreme de vară weekendul acesta. Temperaturile ajung la 30 de grade

  • Vremea caldă şi însorită continuă până luni
  • Ai parte de temperaturi ca la mijloc de iunie
  • De marţi vremea se răceşte în jumătate de ţară şi vin furtunile
1369 afișări
Imaginea articolului Prognoza meteo. Vreme de vară weekendul acesta. Temperaturile ajung la 30 de grade

Foto: Profimedia

Prognoza meteo pentru ţară

Ai parte de o noapte fără ploi, dar cu doar 1...2 grade în estul Transilvaniei şi cu 14...15 grade în Dealurile de Vest. Spre dimineaţă sunt condiţii de ceaţă, potrivit prognozei meteo pe ţară.

Duminică, vremea continuă să se încălzească, astfel că ai parte de 17...18 grade pe litoral şi de 27...28 de grade în Câmpia de Vest şi Câmpia Românã. După-amiază aşteaptă-te la ploi de vară, cu tunete, fulgere şi vânt, mai ales pe la munte.

Începi săptămâna cu vreme autentică de vară. Soare, dar şi nori, averse, tunete, fulgere, şi vânt. Peste zi astfel de fenomene apar doar pe la munte şi în nord-vest, dar spre seară şi noaptea vin şi în  vestul, nord-vestul şi centrul ţării.  Aşteaptă-te aşadar, la furtuni, vijelii şi grindină. Până atunci însă bucură-te de cele 18...19 grade de pe litoral, şi de cele 23 sau chiar 30 de grade din restul ţării.

Marţi, vremea se cam schimbă. Se mai răceşte şi revin ploile insistente, cel puţin în jumătatea nordică a ţării. În restul ţării o să fie în continuare cald, dar nici aici nu scapi de ploile de vară şi de vremea instabilă. Vântul prinde putere, nu doar în timpul ploilor, iar cantităţile de apă acumulate o să fie imporante. Pe crestele montane înalte sunt posibile precipitaţii mixte. Maximele vor fi cuprinse între 13 grade în Maramureş şi nordul Moldovei şi 28...29 de grade în sudul Munteniei.

Prognoza meteo pentru Bucureşti

În Capitală urmează o noapte senină, cu vânt liniştit şi în jur de 10 grade, arată prognoza meteo pentru Bucureşti.

Duminică, ai parte de o zi cu mult soare, vânt care adie uşor şi 27 de grade. Luni o să fie şi mai cald, 28…29 de grade şi soare din plin.

Marţi continuă să fie cald, cam 27 de grade, dar norii se înmulţesc, aşa că după prânz pregăteşte-te pentru averse cu tunete, fulgere şi vânt intens.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici