Alegerea noului BP al Camerei, amânată, după creşterea ponderii grupului PC. Zgonea: O situaţie inedită

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că amânarea cu 24 de ore, la începutul sesiunii parlamentare, a alegerii noului Birou Permanent al Camerei este “o situaţie inedită” şi nu un blocaj, după creşterea ponderii grupului conservator.

628 afișări
Imaginea articolului Alegerea noului BP al Camerei, amânată, după creşterea ponderii grupului PC. Zgonea: O situaţie inedită

Alegerea noului BP al Camerei, amânată, după creşterea ponderii grupului PC. Zgonea: O situaţie inedită (Imagine: Ravan Chirita/Mediafax Foto)

"Nu consideraţi că avem un blocaj. Este obligaţia, aşa cum dumneavoastră aveţi obligaţia să respectaţi legile, când sunteţi conducător auto nu puteţi să treceţi pe roşu, am şi eu obligaţia dacă trec pe roşu plătesc amendă sau îmi suspendă carnetul, şi aici suntem în aceeaşi situaţie. Dacă ceream astăzi liderilor să facă nominalizări, automat încălcam Regulamentul Camerei Deputaţilor şi puteam să fiu suspendat", a declarat Valeriu Zgonea.

El a arătat că au existat în această perioadă "foarte multe demisii ca număr" din PNL şi "o parte dintre parlamentarii neafiliaţi care nu intră în ponderile pentru Biroul Permanent şi pentru funcţii la nivelul comisiilor permanente au trecut la grupul conservator, care de azi se numeşte grupul liberal conservator".

"Asta înseamnă că ponderea grupului liberal conservator este mai mare decât a fost în sesiunea trecută, decizia Curţii Constituţionale ne obligă să vedem care este noua pondere în cele douăsprezece funcţii care sunt. În ultimele sesiuni, mişcările care au fost făcute nu au afectat ponderile atât de mult, dar acum când intră douăzeci de parlamentari într-un grup parlamentar este clar că ponderile grupului liberal conservator vor fi mult mai mari la nivelul Biroului Permanent, la nivelul comisiilor de specialitate" , a explicat Zgonea.

El a spus că nu este în competenţa sa ca preşedinte al Camerei, ci a liderilor grupurilor parlamentare să renegocieze pe noile ponderi.

„Pe cale de consecinţă, eu sunt obligat, ca preşedinte al Camerei, să suspend lucrările şi să anunţ data şi ora la care se vor relua lucrările, într-un fel ca şi când ar fi o nouă zi de luni, până atunci liderii grupurilor parlamenatre sunt obligaţi să-şi finalizeze negocierile pentru prima etapă la nivelul Biroului Permanent, fac mâine nominalizările şi lucrurile s-au terminat”, a adăugat Zgonea.

El a explicat situaţia dând ca exemplu morcovii şi ardeii graşi. „UNPR funcţionează în grupul parlmentar social-democrat şi are din ponderea grupului social-democrat. În curtea mea există un vagon în plus de morcovi, morcovii respectivi sunt la mine în curte, sunt în curtea mea social-democrată. În grupul conservator a apărut un vagon nou de ardei acum că e toamnă, ardei gras şi ardeiul ăsta gras aduce beneficii grupului conservator. Pe cale de consecinţă, noi vrem să vedem care este ponderea noului Birou Permanent în această sesiune”, a arătat Valeriu Zgonea.

El a mai spus că amânarea cu 24 de ore, la începutul sesiunii parlamentare, a alegerii noului Birou Permanent este o situaţie inedită.

"Este o chestiune care mai devreme sau mai târziu trebuie să se întâmple, pentru că decizia Curţii Constituţionale ne obligă să facem acest lucru şi putem să facem acest lucru şi în februarie 2015 şi în septembrie 2015, nu este o chestiune strict legată doar de această sesiune. Dacă se fac migraţii, mutări masive, dintr-un grup parlamentar în altul, eu sunt obligat conform legii să respect decizia Curţii Constituţionale, altfel orice grup parlamentar poate să îmi ceară suspendarea din funcţie pentru nerespectarea Regulamentului", a mai explicat Zgonea.

Grupul parlamentar liberal conservator din Camera Deputaţilor va avea 37 de deputaţi aparţinând PC şi PLR, „cu perspectivă de întărire”, a precizat, luni, liderul grupului BBogdan Ciucă care a spus că acesta va fi al treilea grup ca mărime din Cameră.

El a declarat că grupul conservator îşi continuă, astfel, activitatea într-o formulă întărită şi cu o altă denumire, fiind completat cu deputaţii de la PLR, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu.

„Devenim cel de-al treilea grup ca mărime la nivelul Camerei Deputaţilor. Această colaborare la nivel parlamentar este extrem de utilă din persectiva îndeplinirii promisiunilor electorale făcute de USL”, a adăugat Ciucă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici