ALEGERILE PARLAMENTARE PARŢIALE: PSD-UNPR-PC are aproape toate mandatele. Ilie Năstase câştigă mandatul în Colegiul 8, Tecău pe cel de şef al CJ Argeş. PNL câştigă în Ilfov

Candidaţii PSD-UNPR-PC câştigă, potrivit datelor de la ora transmiterii acestei ştiri, aproape toate mandatele pentru care au concurat la alegerile parţiale parlamentare şi locale, potrivit unor surse din PSD, singurul sub semnul întrebării fiind mandatul de deputat în Ilfov pentru Gabriela Szabo. Ilie Năstase a câştigat mandatul de senator în Colegiul 8 din Sectorul 4, în timp ce Florin Tecău a obţinut funcţia de preşedinte al CJ Argeş, el succedându-i astfel fostului preşedinte Constantin Nicolescu, potrivit unor surse social-democrate.

2897 afișări
Imaginea articolului ALEGERILE PARLAMENTARE PARŢIALE: PSD-UNPR-PC are aproape toate mandatele. Ilie Năstase câştigă mandatul în Colegiul 8, Tecău pe cel de şef al CJ Argeş. PNL câştigă în Ilfov

Ilie Năstase (Imagine: Bogdan Danescu/Mediafax Foto)

Candidatul PNL a câştigat alegerile pentru un mandat de deputat în Ilfov - rezultate BEC

Candidatul PNL Andrei Daniel Gheorghe a câştigat mandatul de deputat în Colegiul uninominal 4 din Ilfov, cu 12.493 de voturi, fiind urmat de candidata Alianţei PSD-UNPR-PC Gabriela Szabo, cu 7.605 voturi şi candidatul PMP Dumitru Simion, cu 1.694 de voturi, potrivit datelor comunicate luni de BEC.

La alegerile parlamentare parţiale din Colegiul uninominal 4 din Ilfov, din cei 73.657 de alegători înscrişi în listele electorale, s-au prezentat la urne 26.167. S-au înregistrat 24.938 de voturi valabil exprimate, 1.177 de voturi nule şi 51 de voturi albe.

Cele mai multe voturi le-a obţinut candidatul PNL Andrei Daniel Gheorghe - 12.493, fiind urmat de Gabriela Szabo (Alianţa PSD-UNPR-PC), cu 7.605 voturi, Dumitru Simion (PMP) - 1.694, Vasile Dumitru (PDL) - 1.571, Ion Rogoveanu (PPDD) - 781, Andrei Octavian Ciozvarda-Diaconescu (Forţa Civică) - 427 şi Michael Heimann (PRM) - 377 de voturi, potrivit datelor de la Biroul Electoral Central.

În judeţul Ilfov, duminică au avut loc, simultan cu europarlamentarele, şi alegeri parlamentare parţiale pentru un post de deputat în Colegiul uninominal 4, rămas vacant după demisia din Camera Deputaţilor, în septembrie 2013, a liberalului Eduard Hellvig, acesta optând să fie europarlamentar.

Candidata Alianţei PSD-UNPR-PC a câştigat mandatul de deputat în Galaţi - rezultate parţiale

Candidata Alianţei PSD-UNPR-PC a câştigat mandatul de deputat în Colegiul uninominal 9 din Galaţi, cu 6.763 de voturi, fiind urmată de candidatul PNL, Sorin Dănăilă, cu 2.079 voturi şi candidatul PMP Iulian Nicuşor Aramă, cu 1.229 voturi, potrivit datelor comunicate luni de Biroul Electoral Central.

La alegerile parlamentare parţiale din Colegiul uninominal 9 din Galaţi, din cei 66.194 de alegători înscrişi în listele electorale, s-au prezentat la urne 15.913. S-au înregistrat 13.699 de voturi valabil exprimate, 1.157 de voturi nule şi 57 de voturi albe.

Cele mai multe voturi le-a obţinut candidata Alianţei PSD-UNPR-PC, Laura Marin - 6.763, fiind urmată de Sorin Dănăilă (PNL), cu 2.079 de voturi, Iulian Nicuşor Aramă (PMP) - 1.229, Doruleţ Nelu Resmeriţă (PDL) - 1.195, Monica Dascălu (PPDD) - 1.033, Daniela Angela Hâncu (Forţa Civică) - 568, Eugen Gheorghe Stamate (PNŢCD) - 476 şi Aurelian Sebastian Constantin (PRM) - 357, potrivit datelor comunicate luni de Biroul Electoral Central.

În Galaţi, duminică au avut loc, simultan cu europarlamentarele, şi alegeri parlamentare parţiale pentru un post de deputat în colegiul rămas vacant după ce Aurel Nechita a fost declarat incompatibil, în urma deciziei definitive şi irevocabile a instanţei supreme, deoarece a deţinut atât funcţia de parlamentar, cât şi pe cea de decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi.

Ministrul Mihnea Costoiu obţine mandatul de senator în Gorj - rezultate finale

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu a obţinut mandatul de senator în colegiul uninominal 2 din Gorj, la alegerile parţiale parlamentare de duminică el fiind votat de 51,8% din alegători, fiind urmat de candidatul PNL Mihai Mazilu, care a luat 17,81%.

Conform datelor finale centralizate de Biroul Electoral Judeţean Gorj, la Senat, candidatul social-democrat Mihnea Costoiu a fost votat de 26.223 de alegători, obţinând 51,8%, actualul ministru urmând să devină senator.

Pe locul doi s-a clasat liberalul Mihai Mazilu, primar al oraşului Târgu Cărbuneşti, el fiind votat de 9.018 persoane, ceea ce reprezintă 17,81%. Următorul clasat este candidatul PDL Liviu Cotojman, votat de 26.233 alegători, respectiv de 12,65% dintre votanţi. Candidatul PPDD Simona Man a fost votată de 4.780 de alegători, respectiv 9,44%, candidatul PMP Ion Fugaru, fost viceprimar al oraşului Târgu Cărbuneşti, obţinând 2.605 voturi, ceea ce înseamnă 5,15% din voturi. Candidatul FC Ion Săvoiu a fost votat de 1.034 de persoane, acesta obţinând 2,04% din voturi.

În Gorj, duminică au avut loc, simultan cu europarlamentarele, şi alegeri parlamentare parţiale pentru un post de senator în colegiul rămas vacant după numirea lui Toni Greblă la Curtea Constituţională.

Colegiul cuprinde parţial municipiul Târgu Jiu şi oraşele Rovinari, Novaci şi Târgu Cărbuneşti.

Candidatul PSD câştigă cu 58,1% alegerile parţiale pentru şefia CJ Argeş - rezultate finale

Candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC Florin Tecău a câştigat alegerile parţiale din judeţul Argeş, fiind ales preşedinte al Consiliului Judeţean cu 58,1 la sută din voturi, el fiind urmat, la distanţă mare, de candidaţii PNL şi PDL, arată rezultatele finale date publicităţii luni.

Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral de Circumscripţie Argeş, centralizarea datelor din toate cele 518 secţii de votare organizate pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean arată că alianţa PSD-UNPR-PC a câştigat alegerile parţiale locale din acest judeţ.

Candidatul PSD-UNPR-PC Florin Tecău, fost preşedinte al CJ Argeş şi actual preşedinte interimar al acestei instituţii, a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş cu 58,1 la sută din voturi, el fiind votat de 87.025 alegători.

Pe locul al doilea s-a clasat candidatul PNL Ion Popa, senator în funcţie, cu 14,1 la sută din sufragii, respectiv 21.189 de voturi, iar pe al treilea loc se poziţionează candidatul PDL, deputatul Cătălin Teodorescu, care a primit 17.486 de voturi, reprezentând 11,7 la sută.

Prezenţa la vot pentru alegerile locale parţiale pentru preşedinţia Consiliului judeţean Argeş a fost de 32,06 la sută, mergând la urne 159.544 dintre alegători.

Pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi-au depus candidatura la alegerile locale parţiale de duminică şapte candidaţi, cu toţii reprezentând formaţiuni politice sau alianţe electorale.

Postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş a rămas vacant în luna februarie a acestui an, când prefectul de Argeş a semnat ordinul privind încetarea înainte de expirarea duratei normale a mandatului preşedintelui ales în 2012, Constantin Nicolescu.

Candidatul PSD a câştigat mandatul de deputat în Colegiul 3 Hunedoara - numărătoare paralelă

Candidatul PSD la alegerile parlamentare parţiale pentru mandatul de deputat în Colegiul electoral 3 Hunedoara, Petru-Sorin Marica, a câştigat scrutinul la o diferenţă de 1.107 de voturi faţă de următorul clasat, candidatul PNL Sorin Ştefoni, potrivit numărătorii paralele a PSD Hunedoara.

Potrivit preşedintelui PSD Hunedoara, parlamentarul Laurenţiu Nistor, candidatul PSD-UNPR-PC, Petru-Sorin Marica, a câştigat fotoliul de deputat Colegiul electoral 3 Haţeg-Călan-Ţinutul Pădurenilor la o diferenţă de 1.107 de voturi de următorul clasat, candidatul PNL Sorin Ştefoni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Rezultatele după numărătoarea PSD Hunedoara şi a cifrelor luate din procesele-verbale ale secţiilor de votare arată că am câştigat postul de deputat în Colegiul electoral 3 Haţeg-Călan-Ţinutul Pădurenilor la o diferenţă de 1.107 de voturi de următorul clasat, candidatul PNL Sorin Ştefoni. Candidatul nostru a obţinut 10.022, iar cel al PNL 8.915. Mai rămâne să consultăm procesele-verbale din două secţii de votare, însă nu mai pot fi modificări majore", a mai declarat Nistor.

Până acum, Colegiul electoral 3 Haţeg-Călan-Ţinutul Pădurenilor a avut doar deputaţi PNL. În acest colegiu, primul parlamentar ales prin vot uninominal a fost Ioan Timiş, care a ajuns în Parlament în 2008 din partea PNL. După decesul acestuia, în 2010, au fost organizate noi alegeri în urma cărora a fost desemnată câştigătoare fostul ministru al Muncii Mariana Câmpeanu (PNL).

În 2012, în acest colegiu a fost ales liberalul Dan Radu Ruşanu, care a demisionat însă la scurt timp pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară. În prezent, Dan Radu Ruşanu este arestat într-un dosar instrumentat de procurorii DNA, fiind acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi alte fapte de corupţie.

La alegerile parţiale din Hunedoara, pentru postul de deputat în Colegiul electoral 3 Haţeg-Călan-Ţinutul Pădurenilor, rămas vacant în urma demisiei lui Dan-Radu Ruşanu, s-au înscris candidaţii Petru-Sorin Marica (PSD-UNPR-PC), Radu-Mihai Cristescu (PMP), Ioan Ciolea (demisionar din PDL, înscris în PMP), Sorin Ştefoni (PNL) şi Marian Muntean (PPDD).

 Candidatul PSD a câştigat mandatul de deputat în Colegiul 3 Timişoara - numărătoare paralelă

Candidatul PSD la alegerile parlamentare parţiale pentru mandatul de deputat din Colegiul 3 Timişoara, Florin Bîrsăşteanu, a câştigat scrutinul, potrivit numărătorii paralele realizate de PSD Timiş, acesta obţinând circa 5.000 de voturi, dublu faţă de principalul contracandidat, Viorel Coifan (PNL).

Potrivit preşedintelui PSD Timişoara, deputatul Sorin Grindeanu, numărătoarea paralelă a voturilor realizată de PSD Timiş arată că reprezentantul social-democraţilor în cursa electorală pentru postul de deputat din Colegiul 3 Timişoara, Florin Bîrsăşteanu, a obţinut aproximativ 5.000 de voturi, în timp ce principalul său contracandidat, liberalul Viorel Coifan, a obţinut 2.500 de voturi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"PSD a câştigat detaşat în Colegiul electoral 3 Timişoara, a obţinut circa 5.000 de voturi. Avem 51 de secţii de votare câştigate, dintr-un total de 53. Mai mult decât atât, pe secţia pe care a votat domnul Nicolae Robu (preşedintele PNL Timiş - n.r.), PNL a pierdut", a declarat Grindeanu.

Candidatul PSD, Florin Bîrsăşteanu, s-a declarat satisfăcut că a câştigat "în fieful domnului Robu".

"Am simţit o mobilizare exemplară, toată lumea a dorit să demonstrăm că Timişoara poate avea o alternativă roşie de dezvoltare. Sunt extrem de satisfăcut că am reuşit să câştigăm în fieful domnului Robu, demonstrând încă o dată că adevărata forţă am fost noi şi nu dânşii", a declarat Florin Bîrsăşteanu.

Bîrsăşteanu, care este şi directorul Spitalului Judeţean Timişoara, a precizat că la instituţia sanitară este o echipă "care va duce activitatea managerială în parametri normali".

"Avem o echipă la Spitalul Judeţean care va duce activitatea managerială de acolo în parametri mai normali decât au fost până recent", a spus Bîrsăşteanu.

Florin Bîrsăşteanu va trebui să demisioneze din funcţia de director al Spitalului Judeţean Timişoara, după rezultatul alegerilor, în situaţia în care numărătoarea paralelă a PSD va fi confirmată oficial. Funcţia de deputat şi cea de director al unui spital judeţean sunt incompatibile.

Ilie Năstase a câştigat mandatul de senator în Colegiul 8 din Sectorul 4

Ilie Năstase a candidat din partea Alianţei Electorale PSD-UNPR-PC pentru mandatul de senator din colegiul 8 din Sectorul 4 al Capitalei, post rămas vacant după demisia din Senat a lui Dan Voiculescu.

În cursa pentru mandatul de senator din Colegiul 8 Bucureşti au fost înscrişi încă şaşe candidaţi: Constantin Petru Luhan (PDL), Cristina Pastramă (PNL), Ruxandra Maria Dragomir (PMP), Iulian Crăciun (PNŢCD), Aurel Cristian Rădan (FC) şi Gheorghe Chiran (PPDD).

În Argeş, şapte candidaţi, cu toţii reprezentanţi ai unor formaţiuni politice sau alianţe electorale, au fost înscrişi în cursa pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Argeş.

Astfel, din partea PSD a candidat Florin Grigore Tecău, actual preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Argeş şi fost vicepreşedinte al instituţiei înainte de încetarea mandatului lui Constantin Nicolescu. Candidatul din partea PNL a fost Ion Popa, preşedintele filialei judeţene Argeş a PNL, vicepreşedinte executiv al partidului la nivel naţional şi senator în funcţie aflat la primul mandat. De la PDL a candidat Cătălin Teodorescu, deputat la primul mandat şi preşedinte al filialei judeţene a democrat-liberalilor, iar PPDD a fost reprezentat de Mihai Deaconu, preşedinte interimar al filialei judeţene şi deputat. Din partea PMP a candidat Lucian Cioacă, pilot în vârstă de 29 de ani, din partea Forţei Civice - Gheorghe Davidescu, fost prefect al judeţului în perioada octombrie 2009 - aprilie 2012, iar de la PNŢCD a candidat preşedintele filialei Argeş, Gheorghe Dinescu.

Alegeri parţiale parlamentare au avut loc, duminică, simultan cu scrutinul pentru PE, în Capitală şi în şase judeţe, pentru cinci mandate de deputat şi trei de senator. 

În Capitală, locuitorii din Sectorul 4 au fost chemaţi la urne pentru a alege câte un senator în colegiile uninominale 7 şi 8.

În colegiul 7, au candidat Alfred Laurenţiu Antonio Mihai (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC), Adriana Săftoiu (PDL), Andrei George Creci (PNL), Cristian Ilie (PMP), Traian Raul Popa (PNŢCD) şi Nicolae Calotă (PPDD).

În colegiul uninominal 8, au fost şapte candidaţi: Ilie Năstase (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC ), Constantin Petru Luhan (PDL), Cristina Pastramă (PNL), Ruxandra Maria Dragomir (PMP), Iulian Crăciun (PNŢCD), Aurel Cristian Rădan (FC) şi Gheorghe Chiran (PPDD).

În judeţul Ilfov, au fost organizate alegeri pentru un mandat de deputat în colegiul 4, cei şapte candidaţi fiind: Gabriela Szabo (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC), Vasile Dumitru (PDL), Andrei Daniel Gheorghe (PNL), Simion Dumitru (PMP), Ion Rogoveanu (PPDD), Andrei Octavian Ciozvarda Diaconescu (FC) şi Heimann Michael (PRM).

În judeţul Galaţi, au avut loc alegeri parlamentare parţiale pentru un post de deputat în colegiul uninominal 9. Pentru obţinerea acestui mandat de deputat au fost opt candidaţi: Laura Marin (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC), Doruleţ Nelu Resmeriţă (PDL), Sorin Dănăilă (PNL), Iulian Nicuşor Aramă (PMP), Daniela Angela Hâncu (FC), Monica Dascălu (PPDD), Aurelian Sebastian Constantin (PRM) şi Eugen Gheorghe Stamate (PNŢCD).

În Gorj, pentru postul de senator în colegiul 2 s-au confruntat şapte candidaţi: ministrul Mihnea Costoiu (Alianţa PSD-UNPR-PC), Liviu Cotojman (PDL), Mihai Viorel Mazilu (PNL), Ion Săvoiu (FC), Simona Man (PPDD), Ion Fugaru (PMP), Matei Catrinoiu (PNŢCD).

În Hunedoara, cinci candidaţi s-au înscris pentru a-şi adjudeca mandatul de deputat: Petru-Sorin Marica (PSD-UNPR-PC), Radu-Mihai Cristescu (PMP), Ioan Ciolea (PDL), Dumitru Sorin Ştefoni (PNL) şi Marian Muntean (PPDD).

La Satu Mare, au avut loc alegeri parţiale în Colegiul uninominal 2. Pentru acest post de deputat au fost înscrişi în cursă europarlamentarul Ovidiu Silaghi, care a deţinut acest mandat din partea PNL, iar acum a candidat din partea Alianţei PSD-UNPR-PC, liderul PPDD Dan Diaconescu, liderul Organizaţiei Judeţene de Femei a PDL Satu Mare, Ileana Blidar, Laura Diana Bota, din partea PMP, Sergiu Lucian Băbăşan, de la Forţa Civică şi Szabolcs Nagy, din partea UDMR. PNL nu a avut candidat după ce liberalul Ovidiu Silaghi a fost desemnat candidat din partea Alianţei PSD-UNPR-PC. Iniţial, el fusese desemnat candidat al PNL.

Pentru mandatul de deputat în Colegiul 3 Timişoara, au fost înscrişi şapte candidaţi: Florin Bîrsăşteanu (PSD), Mircea Burghină (FC), Viorel Coifan (PNL), Daniel Funeriu (PMP), Ciprian Mihok (PNŢCD), Balint Petrescu (PDL) şi Florian Zanfir (PPDD).

De asemenea, duminică au fost organizate parţiale locale pentru alegerea unui nou preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, după ce Constantin Nicolescu a pierdut mandatul pe motiv de incompatibilitate, în alte 18 de judeţe fiind organizate alegeri parţiale pentru primari sau consiliile locale.

În urma acestui scrutin sunt aleşi 17 primari - în oraşele Borşa (Maramureş) şi Panciu (Vrancea) şi în comune din Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Constanţa, Mureş, Mehedinţi, Neamţ, Timiş, Vaslui, Buzău, Prahova, Teleorman. De asemenea, s-au organizat alegeri locale parţiale pentru consiliile locale în oraşul Pogoanele din judeţul Buzău şi în şapte comune din Bihor, Dâmboviţa, Dolj, Timiş, Tulcea, Vrancea, Buzău.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici