Antonescu: Băsescu s-a erijat într-un supraemisar. Nu s-a transmis că suntem în prăpastie sau izolare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că preşedintele Traian Băsescu a dezinformat naţiunea română şi s-a erijat într-un supraemisar al Victoriei Nuland, el precizând că niciun oficial american nu a transmis, nici chiar voalat, că România e în izolare sau cu un picior în prăpastie.

522 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Băsescu s-a erijat într-un supraemisar. Nu s-a transmis că suntem în prăpastie sau izolare

Crin Antonescu (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Antonescu a spus că şeful statului s-a erijat într-un supraemisar al Victoriei Nuland.

Liderul liberal a mai spus că nici Victoria Nuland şi niciun alt membru sau reprezentant al Guvernului american nu au transmis că România este în izolare sau cu un picior în prăpastie.

Antonescu a ţinut să precizeze că mesajul dat public de Nuland, inclusiv legat de interesul SUA faţă de statul de drept din România, este unul corect.

"Doamna Victoria Nuland, trimis special al Departamentului de Stat al Statelor Unite, a transmis un mesaj public în România, un mesaj clar, cât se poate de clar, un mesaj corect, cât se poate de corect, un mesaj în care ceea ce Guvernul american, SUA, cel mai important partener politic şi strategic al României avea de spus, a fost spus. Fără îndoială că în mesajul său, doamna Victoria Nuland s-a referit explicit la preocuparea SUA pentru instituţiile statului de drept, pentru domnia legii, pentru caracterul democratic al regimului politic din România", a susţinut Antonescu.

El a precizat că preocuparea pentru temele invocate de oficialul SUA sunt fireşti pentru toţi care trăiesc în democraţii.

"Fără niciun fel de îndoială, preşedintele României Traian Băsescu sau oricare altul are nu numai dreptul, dar şi obligaţia de a face mereu o pledoarie pentru apărarea statului de drept în România, pentru garantarea valorilor democratice, valorilor prevăzute în Constituţie, instituţiilor, mecanismelor şi procedurilor statului de drept. Numai că Traian Băsescu în această seară, nu e prima dată, dar în această seară a fost foarte flagrant, s-a erijat într-un supraemisar al Guvernului SUA, spunând cu totul altceva decât ne-a spus foarte limpede dna Victoria Nuland", a mai precizat preşedintele PNL.

Antonescu a mai susţinut că România "nu poate fi într-o stare de izolare, pentru că este parte integrantă a unor structuri şi alianţe de securitate şi politice care garantează ieşirea din izolare".

"Ce se întâmplă în România astăzi de suntem pe marginea prăpastiei, nu avem legi democratice? Eu cred că da. Nu avem un stat de drept? Eu cred că da. Nu se aplică aceste legi? Eu cred că se aplică. Justiţia nu dă deciziile pe care le consideră de cuviinţă? Eu cred că le dă. Sigur, sunt nuanţe, sunt discuţii, sunt divergenţe", a afirmat Antonescu.

El a precizat că a fost votată modificarea la Codul penal, care însă va reveni în Parlament, iar în cazul Legii amnistiei aceasta nu va fi în cele din urmă votată.

"Care sunt celelalte ameninţări, care sunt acţiunile mele sau ale USL sau ale lui Victor Ponta împotriva statului de drept din România? Nu poţi veni ca preşedinte al unui stat şi să mai şi ceri să nu ţi se interpreteze politic vorbele şi să spui asemenea lucruri", a mai afirmat liderul PNL.

 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că Victoria Nuland a venit la Bucureşti ca emisar al Guvernului SUA şi a transmis un mesaj extrem de serios, menit să îi îngrijoreze pe români şi pe politicieni, legat de statul de drept din România, care din vara lui 2012 este continuu pus sub semnul întrebării.

Preşedintele a arătat că vizita Victoriei Nuland a fost tratată de unii ca "o vizită pentru a ne felicita la zece ani de la intrarea în NATO, sau o vizită ca să ne bată pe spate".

"Vreau să vă dau mesajul exact şi corect, este un mesaj care trebuie să îi îngrijoreze pe români şi în egală măsură pe politicieni, şi nu mă joc cu vorbele, cu atât mai mult cu cât ştiu că ele, în câteva minute, vor fi în toate cancelariile", a anunţat preşedintele Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici