Antonescu: Fota este de o obrăznicie ieşită din comun. Consilierii lui Băsescu trebuiau să demisioneze

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că i s-ar fi părut elementar ca toţi consilierii lui Traian Băsescu să demisioneze, el acuzându-l pe Iulian Fota de „obrăznicie ieşită din comun” pentru că i-a pus în discuţie decizia de a-i elibera din funcţie.

1310 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Fota este de o obrăznicie ieşită din comun. Consilierii lui Băsescu trebuiau să demisioneze

Antonescu: Fota este de o obrăznicie ieşită din comun. Consilierii lui Băsescu trebuiau să demisioneze (Imagine: Thomas campean / MediafaxFoto)

"Discret am fost că nici măcar nu am clintit un consilier prezidenţial de acolo. În momentul însă în care avem de-a face, acum, cu o lună şi jumătate, cu un nou interimat, în care totuşi în ţara asta instituţia prezidenţială trebuie să funcţioneze, mi s-a părut elementar să eliberez consilierii domnului Băsescu - între noi fie vorba mi s-ar fi părut elementar să demisioneze dânşii, pentru că, dacă Traian Băsescu se întoarce, evident că şi-i poate aduce înapoi", a spus Antonescu, la Antena3.

El a spus că Iulian Fota a dat dovadă de o "obrăznicie ieşită din comun" punând în discuţie decizia sa de a-i elibara din funcţie pe consilierii prezidenţiali care nu au demisioant.

"Fota e de o obrăznicie ieşită din comun şi care pune în discuţie această decizie. Sunt consilierii prezidenţiali ai lui Traian Băsescu, Au stat în curtea la dânsul, pot sta în continuare. Eu am ceva de făcut, lucrurile uzuale, la care mă ajut de consilieri, cel puţin o lună şi jumătate", a mai spus Antonescu.

Iulian Fota a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că preşedintele interimar Crin Antonescu a făcut un gest "neelegant", "de forţă" prin demiterea consilierilor prezidenţiali ai preşedintelui suspendat Traian Băsescu, dorind să arate că "el e şeful".

"Este un element de forţă. Întotdeauna a fost obsedat că nu e singurul preşedinte. Nu are eleganţa de a aştepta finalizarea procesului şi a vrut să arate că el e şeful", a comentat Iulian Fota gestului lui Antonescu de a demite consilierii prezidenţiali ai lui Băsescu.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici