Antonescu: Sper ca Ponta să nu fie în aceeaşi eroare ca Băsescu, că PNL va reveni asupra deciziilor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că speră ca premierul Victor Ponta să nu se afle în aceeaşi "eroare" ca şi preşedintele Traian Băsescu şi să spere că poate trage de timp pentru ca PNL să revină asupra deciziilor sale, urmare a condiţionărilor pentru acceptarea lui Klaus Iohannis.

146 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Sper ca Ponta să nu fie în aceeaşi eroare ca Băsescu, că PNL va reveni asupra deciziilor

Antonescu: Sper ca Ponta să nu fie în aceeaşi eroare ca Băsescu, că PNL va reveni asupra deciziilor (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

"Sper (ca Victor Ponta - n.r.) să nu se afle în aceeaşi eroare ca şi domnul Băsescu, să spere că tragerea de timp va provoca nu ştiu ce tulburări în interiorul PNL, sau o revenire asupra deciziilor. Este o speranţă vană", a declarat Antonescu.

Liderul PNL a susţinut că nu poate accepta condiţionarea premierului Victor Ponta pentru promovarea modificărilor din Guvern în Parlament, în vederea promovării lui Klaus Iohannis, de apariţia funcţiei de vicepremier pentru PC.

"Jocul pe care acest USD, acest PSD, îl fac pentru a condiţiona trecerea prin Parlament pentru modificarea de vicepremier (în cazul lui Klaus Iohannis - n.r.) pentru apariţia unor noi posturi de vicepremier nu este în mandatul nostru, nu este acceptabil pentru noi şi domnul prim-ministru trebuie să decidă, dacă vrea în continuare guvern USL, guvern cu liberalii, facem modificările în Parlament care se cuvin, şi le facem mai repede, pentru că nu are rost să prelungim aceste lucruri. Dacă nu, nu vom ceda nici acestei forme de condiţionare, primul ministru îşi poate lua libertatea să numească interimari, sau chiar să propună plini, oameni din PSD, oameni din PC, oameni din oraş, nu ştiu. Nu mai este problema noastră", a declarat Antonescu.

El a fost întrebat dacă această poziţie a PNL va însemna o ieşire de la guvernare.

"PNL nu iese de la guvernare, dimpotrivă, a făcut propuneri. PNL se simte angajat, dar primul ministru trebuie să ia o decizie, respectă în continuare principiile şi spiritul alianţei şi facem împreună cele necesare pentru a continua guvernarea, sau îşi ia - ca să zic aşa - din cauză, că noi nu acceptăm inventarea unei noi funcţii de vicepremier şi alte lăbărţări ale Guvernului, ia o altă decizie, pentru care este responsabil, şi cred că trebuie să o ia mai repede", a mai spus preşedintele PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici