Băsescu: Antonescu a avut un comportament necuviincios, nu mai e pe lista de protocol la Cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, referitor la absenţa lui Crin Antonescu de la ceremonia de depunere a jurământului de către ministrul Economiei, că acesta a avut "un comportament necuviincios" la o ceremonie anterioară şi "nu mai este pe lista de protocol la Cotroceni".

1047 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Antonescu a avut un comportament necuviincios, nu mai e pe lista de protocol la Cotroceni

Crin Antonescu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Nu are nicio legătură cu impoliteţea. Protocolul prezidenţial implică un anumit comportament când vii acolo. Să ştiţi că sunt oameni care la Ziua Naţională nu respectă o anumită conduită şi sunt tăiaţi de pe listă pentru anul următor şi niciodată nu mai revin. Crin Antonescu, la o ceremonie destul de standardizată, la Cotroceni, a avut un comportament necuviincios, nu mai este pe lista de protocol la Cotroceni. După unii ar fi trebuit să-l mai invit o dată să văd dacă face la fel sau nu. Niciun prtocol din lumea asta nu lucrează aşa: «Te-am chemat la un protocol, te-ai îmbătat, te-ai urcat pe masă, ai stricat atmosfera, dar eu te mai invit o dată pentru că poate nu te mai îmbeţi data viitoare»", a precizat TrTraian Băsescua B1 TV.

El a adăugat că, de acum înainte, Crin Antonescu ori merge la Cotroceni "ca turist, în grupuri organizate" ori va avea loc o discuţie în care se va conveni că protocolul la Cotroceni nu poate fi încălcat.

"Merge ori ca turist, în grupuri organizate sau, dacă va fi o discuţie în care să convenim că nu se poate încălca protocolul la Cotroceni ... dar, altfel, aici sunt nişte automatisme: cine încalcă protocolul nu mai rămâne pe lista de invitaţi la evenimente de protocol", a adăugat Băsescu.

Liberalul Andrei Gerea a depus, miercuri, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Economiei, în prezenţa şefului statului, a premierului şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului fiind absent.

Preşedintele Senatului, liderul liberal Crin Antonescu, nu a fost invitat la Cotroceni la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către Andei Gerea ca ministru al Economiei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat pentru "Gândul" că nu a fost invitat de Administraţia Prezidenţială să participe la ceremonia oficială de la Palatul Cotroceni, unde liberalul Andrei Gerea a depus jurământul în calitate de ministru al Economiei.

"Am aşteptat anunţul, cum se procedează uzual, între Cancelaria prezidenţială şi cabinetul de Senat. Nu a venit niciun anunţ, nicio invitaţie, cum se face de obicei. După aceea şefa mea de cabinet a verificat, a constatat că pe lista invitaţilor la ceremonie nu mă aflam şi nu ştiu dacă se afla cineva din partea Senatului şi, ca atare, nefiind invitat nu m-am prezentat", a explicat pentru "Gândul" liberalul.

Liderul PNL a adăugat că îşi explică această decizie a lui Traian Băsescu, de a nu-l invita la ceremonie, prin faptul că la ultima depunere de jurământ de la Palatul Cotroceni a părăsit sala în momentul în care preşedintele a început să vorbească.

"Mi-e uşor să îmi imaginez că este o reacţie la plecarea mea din cursul precedentei ceremonii de depunere a jurământului la doamna Ramona Mănescu, când am părăsit sala la discursul domnului Băsescu, dar alte comentarii nu am. Chiar dacă îmi explic în felul acesta decizia preşedintelui, nu înseamnă că o şi aprob. Credeţi că totuşi ar fi trebuit să invite un vicepreşedinte al Senatului", a precizat pentru "Gândul" Crin Antonescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici