Băsescu cere urgentarea aprobării unor legi necesare îndeplinirii cerinţelor MCV

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, duminică, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere, în care le adresează "rugămintea" adoptării "cât mai urgent posibil" a Codului de procedură civilă, a reglementării privind confiscarea extinsă, a statutului personalului instanţelor şi al parchetelor.

383 afișări
Imaginea articolului Băsescu cere urgentarea aprobării unor legi necesare îndeplinirii cerinţelor MCV

Traian Băsescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Conform unui comunicat, postat pe siteul Administraţiei Prezidenţiale, legile pentru care preşedintele cere urgentarea procedurilor de aprobare sunt: proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă; proiectul de Lege privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea; proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil; proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (confiscarea extinsă); proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale; proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

"Adoptarea primelor patru proiecte de lege se înscrie în îndeplinirea de către România a condiţionalităţilor şi recomandărilor prevăzute în ultimul Raport de ţară privind progresele României în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei. Vă menţionez că deja adoptarea primului proiect de lege se află într-o întârziere de peste o lună faţă de graficul stabilit împreună cu partenerii noştri europeni. De asemenea, adoptarea ultimelor două proiecte ar avea un impact pozitiv în ceea ce priveşte procesul de reformare a sistemului de justiţie din România", motivează preşedintele, în scrisoarea trimisă preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase şi preşedintelui Senatului, Vasile Blaga.

Preşedintele reaminteşte că România "se află încă sub Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, iar o întârziere în procesul de adoptare a proiectelor sus-amintite ar însemna o nerespectare a angajamentelor asumate".

"Am convingerea că veţi înţelege necesitatea urgentării adoptării acestor proiecte, acest lucru nefiind o cerinţă personală, ci un mod de a ne îndeplini angajamentele asumate faţă de partenerii noştri din Uniunea Europeană", se mai spune în scrisoarea preşedintelui Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici