Băsescu: E nevoie de unificarea dreptei, dar PNL trebuie să regrete public suspendarea din 2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că susţine că este nevoie de unificarea dreptei pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale, dar că PNL trebuie să regrete public suspendarea sa în 2012.

784 afișări
Imaginea articolului Băsescu: E nevoie de unificarea dreptei, dar PNL trebuie să regrete public suspendarea din 2012

Traian Basescu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

”Susţin şi acum că este necesară pentru alegerile prezidenţiale o soluţie de unificare a dreptei în obiectivul câştigării alegerilor”, a spus Băsescu, precizând că a văzut că PMP a fost eliminat de ”epavele celor două partide, PNL şi PDL”.

”Vă rog să vă consideraţi o bărcuţă abia lansată la apă care se poate transforma. Sunteţi un partid tânăr, faptul că au încercat să vă discrediteze, pe care l-am anticipat, să nu vă supăraţi, pentru că nu aţi avut structuri teritoriale”, le-a mai spus Băsescu liderilor PMP.

”Va trebui găsită o soluţie, dar liberalii trebuie să ştie, mai ales după ce au reconfirmat săptămâna trecută că sunt gata oricând să intre într-o alianţă conceptuală cu PSD, trebuie să declare clar că regretă cele din vara lui 2012 şi să îşi aducă aminte că au fost parteneri cu PSD şi cu România Mare şi în 2007, la cealaltă suspendare. Trebuie să o regrete public măcar. Tupeul de a spune mergem înainte şi luăm ca breloc PDL, că asta e, depăşeşte ce poate fi acceptat în politică, iar nevoia de a se constitui o dreaptă care să meargă măcar în turul doi cu un candidat, nu trebuie să vă consideraţi izolaţi”, a mais pus Traian Băsescu.

Preşedintele a continuat: ”Eu nu spun că PNL nu trebuie să fie atras în rândul partidelor de dreapta, mai ales că a aplicat şi pentru membru PPE, dar, fraţilor, săptămâna trecută v-a dat o probă că reflexul lor este să se ducă şi să se pupe cu PSD, pe principiile lor, ale nerespectării prezumţiei de nevinovăţiei, ale nerespectării statului de drept, ale trimiterii unui abuz parlamentar şi distribuirii către toate ambasadele. La asta a participat PNL săptămâna trecută”.

Potrivit lui Traian Băsescu, ”indiferent care va fi candidatul dreptei intrat în turul doi nu înseamnă că PMP nu îl va susţine”.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici