Băsescu mulţumeşte liderilor europeni şi aliaţilor transatlantici pentru sprijinul acordat României

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, joi, o scrisoare "liderilor europeni şi aliaţilor transatlantici care s-au pronunţat în favoarea României în timpul crizei politice din această vară", mulţumindu-le pentru sprijinul acordat instituţiilor statului român.

1716 afișări
Imaginea articolului Băsescu mulţumeşte liderilor europeni şi aliaţilor transatlantici pentru sprijinul acordat României

Traian Băsescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, Traian Băsescu a transmis joi o scrisoare de mulţumire liderilor europeni şi aliaţilor transatlantici care s-au pronunţat în favoarea României în timpul crizei politice din această vară.

Preşedinţia nu precizează persoanele cărora le-a fost transmisă scrisoarea.

Prezentăm textul scrisorii:

"Stimate Domnule / Stimată Doamnă,

Îmi face plăcere să vă adresez cele mai sincere mulţumiri pentru sprijinul ferm pe care l-aţi acordat instituţiilor statului român pe tot parcursul crizei politice severe din perioada 3 iulie - 27 august 2012.

Poziţiile publice pe care le-aţi exprimat în sprijinul apărării independenţei instituţiilor statului, în special în ceea ce priveşte funcţionarea justiţiei şi respectarea deciziilor Curţii Constituţionale, au avut un rol important în menţinerea acestora pe cursul funcţionării lor corecte.

Instituţiile statului român democratic au ieşit întărite din această criză şi au demonstrat că au capacitatea de a aplica prevederile Constituţiei şi ale legii, în condiţiile în care au fost supuse unor presiuni politice deosebite. Acest rezultat nu ar fi fost posibil fără susţinerea dumneavoastră constantă, pentru care doresc încă o dată să vă mulţumesc.

Vă rog să primiţi, stimate Domnule / stimată Doamnă, expresia consideraţiei mele foarte înalte, alături de marca aprecierii mele personale deosebite.

Traian Băsescu
Preşedintele României"

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici