Băsescu participă la funeraliile lui Kaczyñski, deplasarea se face cu elicopterul şi maşina

Preşedintele Traian Băsescu va participa, duminică, la Cracovia, la funeraliile preşedintelui Republicii Polone, Lech Kaczyñski, şi ale soţiei acestuia, Maria Kaczyñska, deplasarea urmând să se efectueze cu elicopterul, până la Oradea, iar apoi cu maşina.

21 afișări
Imaginea articolului Băsescu participă la funeraliile lui Kaczyñski, deplasarea se face cu elicopterul şi maşina

Băsescu participă la funeraliile lui Kaczyñski, deplasarea se face cu elicopterul şi maşina (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Ceremonia funerară va debuta cu o slujbă comemorativă pentru cuplul prezidenţial polonez, oficiată la Biserica Sfânta Maria din Cracovia, şi se va încheia la Castelul Wawel. Preşedintele Traian Băsescu va pleca în cursul zilei de astăzi, 17 aprilie a.c., în jurul orei 14.15, spre Cracovia. Deplasarea se va efectua cu elicopetrul până la Oradea, de unde şeful statului va continua drumul cu maşina pe traseul Ungaria - Slovacia - Polonia", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

Guvernul a decis ca întregul spaţiu aerian pe teritoriul României să fie închis începând de sâmbătă, ora 18.00, până cel puţin duminică, la ora 12.00.

Conform datelor prezentate, sâmbătă, de către comitetul pentru situaţii de urgenţă constituit la Guvern, norul de cenuşă vulcanică va acoperi întregul teritoriu la ora 21.00, la o altitudine de 6.000-10.000 metri, dar până duminică, la ora 21.00, nu există riscul unor depuneri la sol sau concentraţii de cenuşă vulcanică în aer.

Duminică, la ora 21.00, prognoza va fi reactualizată. "Dacă alte ţări din vestul Europei vor fi poluate, atunci există posibilitatea ca şi în România să ajungă aer poluat", a spus premierul Emil Boc.

Autorităţile continuă să nu recomande populaţiei măsuri speciale de protecţie, considerând că încă nu există un risc asupra sănătăţii.

Spaţiul aerian polonez va rămâne închis pentru moment, din cauza norului de cenuşă vulcanică provenit din Islanda, a anunţat sâmbătă Agenţia naţională pentru navigaţie aeriană.

În Polonia sunt aşteptate duminică mai mult de 80 de delegaţii străine, pentru a participa, la Cracovia, la funeraliile preşedintelui Lech Kaczynski şi ale soţiei sale, care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic de la Smolensk, produs cu o săptămână în urmă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici