Băsescu: Românii au o ostilitate faţă de mine. Obligaţia mea este să merg în campanie să le explic

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, miercuri, că este conştient de ostilitatea pe care i-o poartă mulţi dintre români, însă el are obligaţia să meargă în campania electorală şi să le spună adevărul despre politicienii "necinstiţi" ai USL.

1308 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Românii au o ostilitate faţă de mine. Obligaţia mea este să merg în campanie să le explic

Băsescu: Românii au o ostilitate faţă de mine,dar obligaţia mea este să merg în campanie să le explic (Imagine: Theodor Pana/Medaifax foto)

"Ostilitate există, o ştiu nu de acum, dar obligaţia mea este să explic. Sunt convins că românii nu sunt ostili adevărului, dar sunt ostili politicienilor necinstiţi", a spus Băsescu, în conferinţa de presă susţinută miercuri seară în curtea sediului său de campanie de pe strada Comăniţa.

Totodată, el şi-a exprimat speranţa că următoarele declaraţii de presă le va susţine "fără trimişii domnului Voiculescu".

"Voi avea declaraţii de presă frecvente şi, sper, fără trimişii domnului Voiculescu", a spus Băsescu.

Întrebat de unde ştie că protestatarii sunt trimişi de liderul PC Dan Voiculescu, Băsescu a răspus: "Păi, sunt exact aceiaşi oameni din Piaţă. Uitaţi-vă, nu îi recunoaşteţi?".

De asemenea, el a arătat că va încerca să-şi transmită mesajele, indiferent de prezenţa acestor protestatari la conferinţele sale. "Important este ca eu să reuşesc să comunic", a conchis Băsescu.

Un grup de aproximativ 15 persoane a venit, miercuri seară, în faţa sediului de campanie al preşedintelui suspendat Traian Băsescu, scandând lozinci împotriva acestuia, o parte dintre aceştia plecând după aproximativ 15 minute, la apariţia pe stradă a unor echipaje de poliţie.

În momentul în care Băsescu şi-a început conferinţa de presă, în stradă se aflau mai mulţi simpatizanţi ai săi, locuitori din cartierul din jurul străzii Comăniţa, care au ţinut să aplaude de câteva ori pentru a acoperi încercarea unora dintre protestatari de a perturba cu lozinci scandate discursul preşedintelui suspendat.

După ce Băsescu şi-a terminat conferinţa şi s-a retras în sediul de campanie, în stradă au avut loc şi unele îmbrânceli între cele două tabere, locuitorii din zonă reproşându-le protestatarilor că au blocat strada şi au făcut zgomot. Spiritele au fost calmate rapid după intervenţia echipajelor de poliţişti şi jandarmi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici