Blaga: S-au depus multe candidaturi pentru europarlamentare. Macovei încă nu ştiu să fi depus

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat luni că sunt foarte multe candidaturi depuse pentru lista partidului la alegerile europarlamentare, arătând că mulţi dintre actualii europarlamentari ai PDL, nu toţi, şi-au depus candidaturile şi că încă nu ştie ca Monica Macovei să se afle printre aceştia.

249 afișări
Imaginea articolului Blaga: S-au depus multe candidaturi pentru europarlamentare. Macovei încă nu ştiu să fi depus

Monica Macovei (Imagine: Stefan Micsik/ Mediafax Foto)

"Sunt deja foarte multe candidaturi depuse (pentru alegerile europarlamentare - n.r.), foarte multe candidaturi depuse din toate regiunile, iar grija noastră este să reuşim să definitivăm, la momentul potrivit, o listă de candidaţi care să reuşească să mobilizeze întreg activul de partid, asta pentru că alegerile europarlamentare au un regim special", a afirmat Vasile Blaga, întrebat despre candidaturile pentru alegerile europarlamentare.

Întrebat dacă şi-au depus candidatura şi actualii europarlamentari ai PDL, Blaga a precizat: "Da, şi-au depus, nu toţi, dar mulţi şi-au depus".

"Monica Macovei încă nu ştiu să-şi fi depus candidatura", a mai precizat Vasile Blaga.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici